Prima dată când Barack Obama a publicat lista sa oficială de recomandări de cărți a fost în vara anului 2009. Titlurile pe care Obama le selectează sunt incredibil de diverse, atât în ceea ce privește subiectul, cât și autorii. Obama a declarat în 2017 pentru NYT ce înseamnă cărțile pentru el, spunând că îi place […]
Etichetă: cărți,
Copia perfectă a unei cărți controversate, scrisă de Nicolaus Copernic, va fi scoasă la licitație
O primă ediție a lucrării revoluționare a lui Nicolaus Copernic, în care astronomul de origine poloneză a propus ideea că Pământul se învârte în jurul Soarelui și nu invers, va fi scoasă la licitație în […] Articolul Copia perfectă a unei cărți controversate, scrisă de Nicolaus Copernic, va fi scoasă la licitație apare prima dată […]
Cu ocazia aniversării de 30 de ani, Dedeman donează cărți în 30 de școli din zone defavorizate
Dedeman donează cărți către 30 de unități de învățământ din zone defavorizate ale țării cu ocazia aniversării de 30 de ani a companiei. Proiectul a primit apreciere și susținere din partea unor parteneri precum: Editura Humanitas, SOS Satele Copiilor România, Proiectul MERITO și Asociația Culturală Cărțile pe Față. Donația se ridică la un număr total […]
Câți români mai împrumută cărți de la bibliotecă? Mai puține spectacole și vizite la muzee
Bibliotecile au eliberat anul trecut 16,3 milioane volume, cu 4,2 milioane volume mai puțin față de anul 2020 și cu 16,9 milioane volume mai puțin decât în anul 2019, anunță INS. Numărul vizitatorilor la muzee […] Articolul Câți români mai împrumută cărți de la bibliotecă? Mai puține spectacole și vizite la muzee apare prima dată […]
Revista Time a publicat lista cu cele mai bune cărți ale anului 2022
Times a publicat top-ul cu cele mai bune cărți apărute până acum în 2022. Romanele abordează teme de dragoste, pierdere și, mai ales, speranță. Printre mențiuni se numără laureata premiului Nobel Olga Tokarczuk și poetul Ocean Vuong. Într-o perioadă care continuă să fie marcată de incertitudine, în cărți putem găsi răspunsuri la cele mai mari […]
O copie rară a primei cărți din seria „Harry Potter”, scoasă la vânzare pentru 250.000 de dolari
O copie rară a primei cărți Harry Potter va fi scoasă la vânzare prin licitație, în Londra, cu oferte care încep de la 250.000 de dolari, respectiv 200.000 de lire sterline. Potrivit CNN, prima ediție a cărții „Harry Potter and the Philosopher’s Stone” este una dintre cele 500 de exemplare tipărite în1997. În timp ce […]
Mii de cărți otrăvitoare, împrăștiate în toată lumea. O poveste cu gust de Verde de Paris
Un pigment verde toxic a fost folosit în urmă cu 200 de ani, pentru a colora orice, de la flori false la coperți de cărți. În timpul secolului al XIX-lea, pigmentul verde de Paris a făcut furori în modă și în art deco, în ciuda faptului că conține arsenic și este toxic. Pentru cei […]
Deții cărți și viniluri pe care vrei să le vinzi? Apelează la un anticariat!
Anticariatul este locul în care poți descoperi operele importante ale literaturii, dar și lucrări științifice prestigioase, care au condus la modelarea societății de astăzi, precum și muzica perfectă pentru a te relaxa, distra și a-ți crea noi amintiri. Într-un anticariat găsești comori literare, printre acestea numărându-se chiar și volumele de pe lista ta de dorințe, […]
25 de cărți care i-au influențat pe cei mai bogați oameni din lume
Bill Gates, Jeff Bezos și Elon Musk au mărturisit cât de influențați au fost de anumite cărți. Cea mai bună carte despre afaceri de la Bill Gates este „Business Adventures – 12 povești clasice din lumea Wall Street”, de John Brook. Șeful SpaceX și Tesla, Elon Musk, citește multe romane science fiction. Cele 25 de […]
Top 10 cele mai bune cărți de dezvoltare personală
Îți prezint top 10 cele mai bune cărți de dezvoltare personală, care, cu siguranță, te vor ajuta să devii cea mai bună versiune a ta. Recomandările sunt făcute de Anna Katharina Schaffner, profesor de istorie culturală la Universitatea din Kent. Pe final de 2021, îți propun să reflectezi și să te gândești ce ai fi […]
Cervantes, autorul uneia dintre cele mai populare cărți scrise vreodată
În urmă cu aproximativ 400 de ani, Miguel de Cervantes a scris o carte care l-a făcut cel mai important personaj din literatura spaniolă. Șase ediții ale „Don Quijote” au fost printate în primul an de la publicarea primei părți (1605). Traducerile în limbi străine au început aproape imediat. Astfel, „Don Quijote de La Mancha” […]
Copie rară a unei cărţi de benzi desenate cu Superman, vândută la licitație cu o sumă record
O copie rară de benzi desenate cu Superman a fost pusă la licitaţie şi vândută pentru o sumă record. Cumpărătorul a dorit să rămână anonim. O copie rară a unei cărţi de benzi desenate Superman #1, care erau vândute în 1939 la chioşcurile de ziare din Statele Unite, a fost cumpărată pentru suma de 2,6 […]
Trecem la cărți de identitate electronice. Câte documente electronice vor fi finanțate prin PNRR
15 țări membre UE utilizează acest tip de document, iar România trebuie să se ralieze la normele UE, având un teremen de până în august 2031. Actualul model de cărți de identitate este folosit din 1997. Ministrul Investițiilor Europene, Cristian Ghinea anunța în august, într-o postare pe Facebook că schimbarea cărților de identitate este un […]
Sfaturile șefului de la Protecția Consumatorilor penru părinții cu copii de școală. La ce trebuie să ne uităm când cumpărăm cărți, uniforme sau rechizite?
„Foarte important este să achiziţionaţi atât produsele textile cât şi rechizitele numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care veţi avea nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii”, a scris Anghel pe pagina sa de Facebook. El îi sfătuieşte pe părinţi ca, înainte de a […]




