Economice

ESTE OBLIGATORIE: A apărut noua declarație pe propria răspundere (DOCUMENT)

Mai precis, este vorba despre aceia care circulă în intervalul orar 20.00 – 5.00 și sunt nevaccinați. Aceștia trebuie să dovedească autorităților că au un motiv bine întemeiat pentru care circulă în acest interval orar. DESCARCĂ AICI DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE Astfel, circulaţia persoanelor nevaccinate în afara locuinţei, între orele 20.00 şi 05.00, este permisă […]

Flux-stiri

Cuie de 10 centimetri și alte bucăți de metal au fost găsite în stomacul unui bărbat. Motivul este surprinzător

Bărbatul a început să înghită obiecte metalice, unele măsurând 10 cm lungime, când a renunţat la alcool, spune un oficial al spitalului. Pacientul a fost internat la spitalul din oraşul Klaipeda cu dureri abdominale severe. O radiografie abdominală a scos la iveală bucăţi de metal, unele măsurând chiar şi 10 cm, potrivit The Guardian.  Medicii […]

Flux-stiri

Oamenii de știință au descoperit alte efecte ale schimbărilor climatice. Fenomenul este numit „Strălucirea Pământului”

Oamenii de ştiinţă de la Big Bear Solar Observatory din sudul Californiei au studiat modul în care fluctuează strălucirea Pământului începând din 1998. Cercetarea se bazează pe observaţii de două decenii ale unui fenomen numit „strălucirea Pământului”. Diferite caracteristici ale Pământului reflectă cantităţi diferite de lumină: oceanele foarte puţin, iar pământul de aproximativ două ori […]

Flux-stiri

Silviu Predoiu, despre incoerența lui Ludovic Orban: E prea târziu să mai învețe cât de important este să respecți legile întotdeauna, nu doar când îți convine

Silviu Predoiu: Ludovic Orban a declarat ferm și clar: “Ați văzut cu ochii dumneavoastră cum la acest congres președintele României a încălcat Constituția”. Adicătelea intervențiile repetate ale președintelui în perioada de campanie pentru alegerile interne din PNL, încoronate de speechul evident părtinitor de la congres, au reprezentat o încălcare a Constituției. Silviu Predoiu: Dacă o […]

Flux-stiri

Cine este tunisianul care a ajuns în Franța fără acte și-l va hrăni cu pâine pe Macron timp de un an

Tunisianul Makram Akrout a câştigat competiţia pentru cea mai bună baghetă din Paris. Tradiţia franceză spune că învingătorul primeşte onoarea de a furniza pâine timp de un an la Palatul Elysée, ocupat în prezent de preşedintele Emmanuel Macron. Competiţia pentru cea mai bună baghetă din Paris a fost câştigată, vinerea trecută, de Makram Akrout, un […]

Stiri din Austria

S-a infectat cu Covid la Ischgl, cere statului austriac 90.000 de euro: ”Este cu adevărat un caz grav”

Un turist german care s-a îmbolnăvit şi a făcut o formă gravă de COVID-19 după focarul epidemiologic apărut în 2020 în staţiunea tiroleză Ischgl a dat în judecată statul austriac, de la care solicită despăgubiri în valoare totală de 90.000 de euro, informează DPA, citată de Agerpres. În acea plângere depusă joi la un tribunal […]

Flux-stiri

Un nou produs românesc este recunoscut şi protejat în Uniunea Europeană. Cum se prepară

Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare în Registrul specialităților tradiționale garantate a denumirii „Salată tradițională cu icre de crap” (STG) din România. „Salata tradițională cu icre de crap” este un produs obținut din: icre de crap sărate, icre sărate de pește de apă dulce, ulei de floarea soarelui, apă carbogazificată și zeamă de lămâie. Există în […]

Flux-stiri

VIDEO: Momentul în care un pacient este resuscitat în curtea spitalului din Constanța

Un incendiu a izbucnit, vineri, la Secția ATI de la Spitalul de boli infecțioase din Constanța, în urma căruia au murit nouă persoane. Într-un video publicat pe YouTube se observă efortul medicilor de a salva viețile pacienților. Aceștia resuscitează un pacient chiar în curtea spitalului din Constanța. Reamintim că un incendiu a izbucnit, vineri dimineață, la Spitalul […]

Stiri din Austria

Viena, reguli corona mai stricte: testul antigen nu mai este valabil, masca FFP2 obligatorie, dezavantaje pentru cei nevaccinați

Noile reguli corona intră în vigoare astăzi la Viena. În localurile de noapte și la evenimentele majore, se aplică doar 2G iar testele rapide sunt înlocuite cu teste PCR. În plus, măștile FFP2 sunt obligatorii în toate punctele de vânzare cu amănuntul, anunță presa austriacă. Astăzi, vineri – 1 octombrie, la Viena intră în vigoare noile măsuri Corona, din nou înăsprite. Regulile […]

Economice

Adevărul crunt pentru cei cu pensii mici: „Este o radiografie dramatică!” Anunțul făcut chiar de Raluca Turcan

Raluca Turcan anunță că doar 1,3% dintre persoanele vârstnice din România beneficiază de servicii sociale. Potrivit ministrului, acest număr arată că foarte mulţi pensionari nu sunt luaţi în evidenţă şi nu au acces la ajutoarele pe care le-ar putea obţine din partea statului. Precizările ministrului au fost făcute cu ocazia inaugurării centrului de vârstnici Enayati din […]

Economice

“Regenerabilii” denunță unilateral contracte de vânzare de energie către Electrica, profitând de prețurile mai mari din piață. Cum este afectată compania

În condițiile creșterii abrupte a prețurilor din piața de energie din acest an, a început să ia amploare un fenomen despre care se vorbește destul de puțin în spațiul public: denunțarea unilaterală a contractelor. Pe scurt, este vorba despre un comportament comercial, care nu este însă ilegal și este menit să ducă la creșterea profiturilor […]

Stiri din Austria

Austria, numărul deceselor a depășit 11.000 de cazuri, cel al noilor infecțiilor este încă peste 2.000

În ultimele 24 de ore, în Austria s-au înregistrat 2.049 de noi infecții cu coronavirus, plus alte 11 decese, care au marcat un total de peste 11.000 de morți în Austria de când a început pandemia, scrie presa autriacă. Numărul de 2.049 noi infecții a fost peste media de 1.813 cazuri pe zi în ultimele […]

Flux-stiri

STUDIU. Cercetătorii au descoperit cât putem trăi. Cine este miliardarul care vrea să descopere secretul nemuririi

Oamenii ar putea trăi până la vârsta de 130 de ani în acest secol. Cercetătorii au analizat durata de viață a peste 3.800 de „semisupercentenari” italieni. Creatorul Amazon este unul dintre miliardarii care investesc sume masive pentru a descoperi secretul nemuririi. Oamenii ar putea trăi până la vârsta de 130 de ani în acest secol, […]

Flux-stiri

Boris Johnson este presat politic în legătură cu penuria de combustibil. Barnier: Este o consecință a BREXIT

Prim-ministrul britanic Boris Johnson este presat politic să remedieze criza carburanților. Opoziția laburistă și fostul negociator european Michel Barnier au criticat această criză ca fiind o consecință directă a BREXIT. Guvernul Boris Johnson susține că situația a fost generată de panica șoferilor. Regatul Unit înfruntă o criză a combustibililor care paralizează transporturile și influențează livrările […]