stiinta

Zhong Shanshan: povestea discretă a celui mai bogat chinez

În timp ce mulți miliardari investesc și în propria imagine, Zhong Shanshan a ales să rămână în umbră. Rareori acordă interviuri, evită aparițiile spectaculoase și lasă afacerile sale să vorbească în locul lui. A preferat discreția și construirea unor companii solide, orientate către nevoile reale ale consumatorilor, o strategie care l-a transformat într-unul dintre cei […]

stiinta

Călugărul care a adus zenul în Occident. Povestea lui Shunryū Suzuki și ideea radicală că nu există nimic de obținut

Shunryū Suzuki nu este un nume care circulă frecvent în afara cercurilor interesate de budism sau de filosofia orientală, dar influența lui asupra felului în care Occidentul a ajuns să înțeleagă zenul este mult mai mare decât notorietatea sa. Pentru mulți dintre noi, călugării budiști rămân figuri aproape mitologice: oameni retrași din lume, tăcuți, disciplinați, […]

stiinta

Povestea Primului Mesaj Transmis între Două Calculatoare: Nașterea Internetului și Primul Eșec

Pe 29 octombrie 1969, un eveniment aparent banal a pus bazele a ceea ce urma să devină Internetul. Charley Kline, un student la UCLA, și Bill Duvall, un inginer de la Institutul de Cercetare Stanford (SRI), au fost protagoniștii primei comunicări directe între două calculatoare, distanțate de aproximativ 610 kilometri. Mesajul inițial trebuia să fie […]

stiinta

Povestea lui Chris Burden, artistul care a supraviețuit propriei arte

În 1975, Chris Burden, artistul de performanță radical a cărui operă oscila între geniu și nebunie, a pus în scenă o reprezentație care avea să devină o oglindă înfricoșătoare a indiferenței umane. Intitulat Doomed, spectacolul îl înfățișa pe Burden întins nemișcat sub un geam înclinat și mare din sticlă, la Muzeul de Artă Contemporană din […]

stiinta

738 de zile într-un copac: Povestea lui Julia Butterfly Hill. Protest împotriva defrișărilor

Julia Butterfly Hill a devenit cunoscută în 1997, atunci când s-a urcat într-un sequoia bătrân de 1.000 de ani, numit Luna, pentru a-l proteja de compania Pacific Lumber. Timp de 738 de zile (10 decembrie 1997 – 18 decembrie 1999), Hill a trăit în coronamentul copacului, transformându-și protestul într-un spectacol mondial împotriva defrișărilor. „Atunci când […]

stiinta

Povestea dulce a vatei de zahăr. Cum un dentist și un producător de bomboane au creat un clasic al bâlciurilor

Vata de zahăr pe băț, acest ghem imens pufos și lipicios, este poate unul dintre cele mai populare produse dulci evocatoare de nostalgii și bucurii. Însă puțini cunosc povestea surprinzătoare a originii sale, care implică […] Articolul Povestea dulce a vatei de zahăr. Cum un dentist și un producător de bomboane au creat un clasic […]

stiinta

Izvoare tămăduitoare și eleganță regală. Povestea primelor stațiuni balneare din lume – de la Baden-Baden la Varna

De milenii, omenirea a căutat alinare și vindecare în apele termale. Ce a început ca o simplă observare a proprietăților curative ale izvoarelor minerale s-a transformat, treptat, în sofisticate centre de sănătate și relaxare, locuri […] Articolul Izvoare tămăduitoare și eleganță regală. Povestea primelor stațiuni balneare din lume – de la Baden-Baden la Varna apare […]

stiinta

De la regele Charles la Macron: povestea opincarului român care a făcut artă din piele și tradiție. „Opincile sunt bunicii adidașilor și talpa țării”

Marele Constantin Brâncuși spunea „Domnule, eu am purtat opinci. De regulă, opincarii sunt oameni cinstiți care n-au bani să-și cumpere pantofi. Am întâlnit înțelepți în opinci, și am văzut proști cu joben și monoclu”. Un […] Articolul De la regele Charles la Macron: povestea opincarului român care a făcut artă din piele și tradiție. „Opincile […]

stiinta

Antonov An-225 Mriya: povestea celui mai mare avion din lume, distrus în război

Cel mai mare avion din lume a fost, până în anul 2022, Antonov An-225 Mriya, când a fost distrus în timpul invaziei rusești asupra Ucrainei. Acest gigant al norilor, construit în Uniunea Sovietică, a rămas […] Articolul Antonov An-225 Mriya: povestea celui mai mare avion din lume, distrus în război apare prima dată în Descopera. […]

stiinta

Wangari Maathai: povestea femeii care a plantat milioane de copaci

Wangari Maathai (1940 – 2011) a fost o activistă de mediu din Kenya, revoluționară, lideră politică și o pionieră în lupta pentru drepturile femeilor și sustenabilitatea ecologică. Prin mișcarea ei, Green Belt Movement, Wangari Maathai […] Articolul Wangari Maathai: povestea femeii care a plantat milioane de copaci apare prima dată în Descopera. Această știre a […]

stiinta

„Pădurea care tace”: Povestea ecologistului care a documentat dispariția tăcută a insectelor

Daniel Janzen, unul dintre cei mai respectați ecologiști din lume, nu a început să observe cu adevărat insectele decât în urma unui accident aproape fatal. În urmă cu aproape 50 de ani, în timp ce […] Articolul „Pădurea care tace”: Povestea ecologistului care a documentat dispariția tăcută a insectelor apare prima dată în Descopera. Această […]

stiinta

Lumea prin ochii lui Kandinsky: Sinestezie, Bauhaus și tablouri care „cântă”. Povestea celui mai visător rebel al artei moderne

Sub umbrela întunericului, o fabrică abandonată din districtul industrial al Berlinului se trezește la viață. Fațada dărăpănată devine operă de artă pictată în nuanțe de albastru cobalt, roșu aprins și forme geometrice care parcă dansează […] Articolul Lumea prin ochii lui Kandinsky: Sinestezie, Bauhaus și tablouri care „cântă”. Povestea celui mai visător rebel al artei […]

stiinta

Dispariția tabloului Portret de tânăr, al lui Rafael. Povestea picturii pierdute în URSS

În lumea artei, dispariția unei opere de valoare este întotdeauna un subiect care stârnește interes și controverse, iar în categoria enigmatice și tragice povești ale secolului XX intră și cea a picturii Portret de tânăr, […] Articolul Dispariția tabloului Portret de tânăr, al lui Rafael. Povestea picturii pierdute în URSS apare prima dată în Descopera. […]

stiinta

Cine a construit Titanicul? Povestea neștiută: Harland & Wolff, Thomas Andrews și căpitanul Smith

RMS Titanic rămâne una dintre cele mai mari tragedii maritime din istorie, însă în spatele călătoriei sale spre pieire se ascund multe povești, nu doar acelea ale pasagerilor care au murit odată cu scufundarea vasului, […] Articolul Cine a construit Titanicul? Povestea neștiută: Harland & Wolff, Thomas Andrews și căpitanul Smith apare prima dată în […]