Un acord ar putea fi obţinut la reuniunea la nivel de ambasadori pe care statele UE o vor avea duminică la Bruxelles, la timp astfel încât liderii europeni să poată anunţa înţelegerea la summitul lor din 30-31 mai. ”Ideea este de a separa în embargoul petrolier livrările pe cale maritimă de cele efectuate prin conducte”, […]
Etichetă: statele
China avertizează Statele Unite, ca reacţie la afirmaţiile lui Joe Biden despre Taiwan: „Nu trebuie să subestimeze nimeni determinarea noastră”
Administraţia Chinei a transmis, luni, un avertisment adresat Statelor Unite, în replică la afirmaţiile preşedintelui Joseph Biden despre intenţia de a apăra militar Taiwanul în cazul unui atac chinez. Preşedintele Joseph Biden a sugerat luni, în cursul vizitei în Japonia, că Statele Unite ar putea apăra militar Taiwanul în cazul unei agresiuni a Chinei. Afirmaţiile […]
Statele Unite au scos de pe lista organizațiilor teroristre cinci grupări, printre care și ETA
ETA, mişcare multă vreme activă în Spania şi în Franţa, unde a comis numeroase atentate, este acuzată că ar fi responsabilă de moartea a peste 820 de persoane, dar s-a autodizolvat în 2018, la opt ani după ce a decretat un armistiţiu. Gruparea extremistă evreiască Kahane Chai (Kach), a fostului rabin Meir Kahane, precum şi […]
ONU: Statele Unite şi Rusia se acuză reciproc pentru agravarea insecurităţii alimentare
„Nu mai blocaţi porturile de la Marea Neagră! Permiteţi libera circulaţie a navelor, trenurilor şi camioanelor ce transportă alimente în afara Ucrainei”, a cerut şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU organizată de Statele Unite, care prezidează în această lună acest organism, scrie Agerpres. „Nu mai ameninţaţi cu […]
Comisia Europeană oferă 2 miliarde de euro pentru ca statele dependente de petrolul rusesc să poată renunța la acesta
„Dacă în majoritatea cazurilor, piaţa mondială permite o înlocuire rapidă şi eficientă, unele state membre sunt mai dependente de petrolul rusesc prin oleoducte” şi „sunt necesare investiţii specifice pentru a garanta securitatea petrolieră”, semnalează planul „Repower EU” al Comisiei Europene, destinat îndepărtării rapide a UE de hidrocarburile din Rusia. Executivul comunitar prevede alocări bugetare atât […]
Polonia și statele baltice cer încă 20.000 de soldați NATO, din cauza rușilor
Polonia, Lituania, Letonia și Estonia solicită NATO să sporească semnificativ prezența militară din cauza amenințării rusești din zonă. Potrivit The Washington Post, care a intrat în posesia unui document confidențial, țările baltice și Polonia mai cer echipamente suplimentare de apărare aeriană. Polonia și țările baltice consideră că SUA și NATO ar trebui să trimită 20.000 […]
Exporturile Gazprom spre statele din Europa au scăzut cu peste 25% de la începutul anului
De asemenea, compania a informat că a produs 193,8 bcm de gaze naturale în perioada 1 ianuarie – 15 mai, un declin anual de 3,7%. Recent, Gazprom a anunţat că profitul său net a urcat până la 2.093 de miliarde de ruble (29 de miliarde de dolari) în 2021, de la 135,34 miliarde ruble în […]
InSecuritate. Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel: Cele mai multe atribuțiuni pentru criminalitatea informatică par a veni din spațiul estic, dar eu aș tinde să cred că și din Europa, Statele Unite
Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel, spune că în momentul de față, circulă mai multe tehnici prin care spațiul virtual românesc este vizat și cele mai populare și mediatizate au fost o tehnică cunoscută de specialiști prin care vizezi anumite ținte, site-uri ale unor instituții publice, au fost peste 300 la număr în România, și încerci […]
Carpathian, primul whisky produs integral în România, pleacă în turneu mondial. Prima oprire: Statele Unite ale Americii. Când va avea loc lansarea în țară?
Turneul va începe în Statele Unite pe 21 mai și va prezenta o ediție limitată de 930 de sticle alocate special pentru piețele externe. „Am distilat și maturat whisky single malt încă din 2017, achiziționând butoaie din toată Europa și din SUA. Aceasta este prima șansă pe care o vor avea pasionații de single malt […]
Statele Unite neagă implicarea în atacul asupra navei Moskva
Departamentul american al Apărării a negat, vineri, că ar fi ajutat armata ucraineană să atace cu rachete nava militară rusă Moskva, scufundată în Marea Neagră, subliniind că nu au fost oferite „informaţii specifice” şi că decizia a aparţinut Ucrainei. Reprezentantul Pentagonului a părut să confirme însă schimburile de informaţii între serviciile de informaţii din SUA […]
Charles Michel dorește ca statele UE să confiște activele rusești supuse sancțiunilor în favoarea Ucrainei
Ideea sa, enunţată într-un interviu pe care l-a acordat agenţiei Interfax-Ukraina, vine în întâmpinarea unei propuneri asemănătoare a preşedintelui american Joe Biden, ce are în vedere confiscarea activelor oligarhilor ruşi. „Personal, sunt absolut convins că este extrem de important nu doar să îngheţăm activele (ruseşti), ci şi să facem posibilă confiscarea lor. În opinia mea, […]
UE se pregătește pentru iarna următoare. Statele europene negociază un acord privind facilitățile de stocare a gazelor
Ţările UE vor dezbate, săptămâna aceasta, un posibil acord privind împărţirea costurilor de cumpărare de gaze pentru a umple facilităţile de stocare şi a construi o rezervă de aprovizionare înaintea iernii următoare. Propunerea este menită să reducă dependenţa de Rusia, care furnizează aproximativ 40% din gazele de care are nevoie UE. Propunerea a provocat îngrijorări […]
Ursula von der Leyen, despre anunţul Gazprom: Statele membre au pus în aplicare planuri de urgenţă
Astăzi, președintele Comisiei Europene a anunțat că statele din UE au pus în aplicare planuri de urgență, în contextul deciziei Gazprom privind întreruperea laterală a livrărilor de gaze către clienții din Europa. Șefa Comisiei mai spune că anunțul făcut de companie reprezintă încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de șantaj. […]
Putin avertizează statele care acordă ajutor Ucrainei că riscă declanșarea unei riposte foarte rapide din partea Rusiei
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat, miercuri după-amiază, naţiunile care oferă asistenţă militară Ucrainei că riscă să fie vizate de riposte foarte rapide. Luni, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că în Ucraina are loc un conflict prin intermediari între NATO şi Rusia. Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a negat, marţi seară, […]
Ionuț Purica, expert în energie: „Toate țările, inclusiv SUA și statele UE, sunt pe cale să își schimbe fluxurile de energie în lume”
Tot mai multe țări europene anunță că sunt pregătite să renunțe la petrolul și gazul din Rusia. Rusia a tăiat gazul livrat Poloniei, dar polonezii nu aveau decât 12% din necesar asigurat din Rusia. Despre aceste tendințe îți spune mai multe Ionuț Purica, expert în energie. Tot mai multe țări europene anunță că sunt pregătite […]
