Jurnalistul lucrează pentru Novaya Gazeta şi este laureat al premiului Nobel (2021). „Au turnat vopsea pe bază de ulei şi acetonă. Ochii mă ard îngrozitor de tare”, a spus acesta. Jurnalistul a spus că va dona medalia pentru a fi scoasă la licitaţie, iar banii vor fi donaţi refugiaţilor ucraineni. Dmitry Muratov, un jurnalist de la Novaya Gazeta şi […]
Etichetă: victimele
China caută victimele și cutiile negre, după primul accident aviatic din ultimii 12 ani
Un avion care aparținea companiei China Eastern Airlines, cu 132 pasageri la bord, s-a prăbușit, ieri, în China. Părți ale avionului Boeing 737-800 au fost împrăștiate pe pantele muntoase carbonizate, după primul accident, din China, în care a fost implicat un avion de linie comercial din 2010 încoace. Presa de stat a descris situația ca […]
Ajutor pentru Ucraina. Cum pot oamenii din Austria să sprijine victimele războiului
Ajutor pentru oamenii din Ucraina, Austria se mobilizează. În Ucraina trăiesc aproximativ 40 de milioane de oameni. Odată cu invazia Rusiei, viața lor s-a schimbat radical de la o zi la alta. Fug din calea bombelor şi au resurse tot mai puţine. Iar alţii au devenit refugiați peste noapte. Există modalități de a oferi ajutor concret din partea […]
Victimele variantei Omicron. Val de spitalizări cu COVID-19 a copiilor mai mici de 5 ani – GRAFICE
Creștere bruscă a spitalizării copiilor sub 5 ani, în Africa de Sud Cercetători: Nouă variantă se răspândește mult mai rapid decât orice val pandemic anterior Variantă mai infecțioasă dar mai puțin severă? Până acum, pandemia de coronavirus i-a cruțat în mare măsură pe cei mai mici copii. Toate acestea încep să se schimbe în Africa […]
Viena a comemorat victimele atacului terorist. ”Acest oraş este puternic”
Viena a comemorat marţi victimele atacului terorist de acum un an, în care un simpatizant al grupării Stat Islamic a împuşcat mortal patru oameni în capitala austriacă, relatează dpa. „Acest oraş este puternic”, a declarat primarul Michael Ludwig la un eveniment organizat în Desider-Friedmann-Platz, în centrul istoric al Vienei şi unul din locurile unde a […]
Victimele „Colectiv” vor fi comemorate într-un marș ce va avea loc, sâmbătă, în Capitală
O manifestare pentru comemorarea victimelor Colectiv va avea loc sâmbătă după-amiaza în Capitală. Aceasta va începe în fața Curții de Apel București și va continua cu un marș până la Clubul Colectiv. Între orele 20.30 și 22.30 va avea loc o adunare publică la Clubul Colectiv. O manifestare pentru comemorarea victimelor Colectiv va avea loc […]
Victimele misteriosului „sindrom Havana” primesc bani şi asistenţă medicală
Preşedintele SUA Joe Biden a semnat o lege privind sprijinirea financiară şi medicală a victimelor „sindromului Havana”. „Avem grijă de oamenii noştri atunci când ei au fost loviţi de probleme de sănătate anormale”. „Sindromul Havana” înseamnă o stare de rău ciudată, care a lovit atât civili, cât şi diplomaţi, militari sau agenţi de securitate, unii […]
Un bebeluș de trei luni și un tânăr de 21 de ani, printre victimele Covid din ultima zi
Un bebeluș de trei luni și un tânăr de 21 de ani se numără printre persoanele confirmate cu Covid și decedate în ultimele 24 de ore, a transmis sâmbătă GCS. Astfel, conform GCS, este vorba de un pacient de sex masculin din județul Bacău, în vârstă de 0,3 ani, care prezenta comorbidități. GCS a raportat […]
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz: “Suntem victimele unui teribil atac terorist”
Cancelarul Austriei: “Suntem victimele unui teribil atac terorist”. Sebastian Kurz: “Austria trece prin clipe foarte grele”. “Gândurile mele sunt la victimele acestui atac”, a subliniat cancelarul mulțumind forțelor de ordine pentru intervenția promtă. Din ultimele cercetări a rezultat că atacul a avut loc în mai multe locuri, musulmani îmbrăcați în alb și în costume de […]
UPDATE. Accident cu doi morți în apropiere de Periam. Victimele au fost aruncate din mașină
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, pompierii au fost solicitați să intervină, vineri dimineața, la un accident produs pe DJ 692, în apropierea localității Periam. „În accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Doi bărbați au decedat, vineri dimineața, în apropierea localității Periam, din județul Timiș, după ce mașina în care […]






