Jasinski a ocupat până în prezent funcția de managing director al Nutricia România SRL. El a preluat noua funcție începând cu 1 octombrie 2021.
În noiembrie 2020, Danone a anunțat planul „Local First”, care urmărește o transformare la nivelul operațiunilor companiei. Ideea de bază a planului de adaptare al Danone, care include schimbări structurale și organizaționale, este că localizarea a devenit un criteriu esențial pentru a reveni la o creștere sustenabilă și profitabilă, printr-o organizare mai agilă, eficientă și simplificată, care oferă mai multă autonomie echipelor locale, aflate în proximitatea consumatorilor locali, se specifică în comunicatul companiei.
Astfel, concentrându-se pe nevoile consumatorilor din fiecare țară unde este prezentă, compania poate opera mai eficient. Primul pas în unirea tuturor diviziilor de business și a categoriilor de produse sub un management comun, la nivel local, a fost realizat odată cu actuala numire.
„Este o mare onoare să preiau întreaga conducere a operațiunilor Danone în România, în viitor”, a declarat Robert Jasinski, în legătură cu numirea sa în funcție.
„Pandemia a creat un nou mediu de business, care a confirmat nevoia companiei de a-și schimba structura actuală de funcționare. Viziunea noastră globală <<One Planet.One Health>> – care subliniază, în același timp, sustenabilitatea produselor din portofoliul companiei – a devenit acum și mai prioritară. Epidemia a accelerat și mai mult nevoia consumatorilor de a adopta obiceiuri alimentare sănătoase și sustenabile. Un element nou și important este faptul că procesul de luare a deciziilor va fi scurtat, multe dintre acestea urmând a fi luate doar la nivel local. Este o mare responabilitate, dar în același timp și o oportunitate. Căutând noi modalități de a promova o alimentație mai sănătoasă, vom accelera creșterea durabilă, printr-un portofoliu și mai puternic de produse, branduri și servicii aliniate acestui scop”, a mai spus Jasinski.
Natalia Gelshtein-Kiss, care a ocupat funcția de managing director al Danone Romania SRL până în prezent, își va continua cariera profesională cu noi proiecte în cadrul companiei Danone.
The post Conducerea celor două divizii locale ale Danone din România e preluată de Robert Jasinski, șeful de la Nutricia appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
