Flux-stiri

Începe campania de vaccinare antigripală. Când va fi disponibil vaccinul și cine va avea prioritate

Începe campania de vaccinare antigripalăÎncepe campania de vaccinare antigripală

  • Campania de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății va începe săptămâna viitoare.
  • Ministerul Sănătății va livra primele 300.000 de doze de vaccin antigripal.
  • O persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul antigripal.

Pentru sezonul 2021-2022, Ministerul Sănătăţii intenționează imunizarea unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire prin utilizarea a unui număr de aproximativ 2 milioane de doze de vaccin antigripal.

Ministerul Sănătății a încheiat semnarea contractului în baza căruia vor fi livrate primele 300 000 doze de vaccin anti-gripal, urmând ca în perioada imediat următoare să fie livrate alte 1 000 000 de doze pentru continuarea imunizărilor.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe tranșe, la fel ca în anii trecuți. Direcţiile de sănătate publică vor trimite dozele de vaccin cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor.

„Deși procedura anuală în baza acordului cadru încheiat în 2019 pentru achiziția vaccinului gripal a fost finalizată în luna martie a acestui an, eu când am ajuns în minister nu era semnat niciun contract. Am cerut să se realizeze toate demersurile legale pentru semnarea contractelor și începerea în regim de urgență a campaniei de vaccinare antigripală gratuită. Avem posibilitatea creșterii cantității de vaccin cu alte 700 000 milioane de doze, până la cantitatea de 2 milioane de doze, în funcție de evoluția epidemiologică și cerere”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Persoanele din categoriile de risc vor fi prioritare în imunizare

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

Conform medicilor, o persoană care s-a vaccinat anti-COVID și face parte din categoriile la risc, poate primi și vaccinul gripal.
De asemenea, respectarea regulilor de igienă, spălarea frecventă a mâinilor cu apă şi săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, utilizarea măștilor de protecție în locuri aglomerate și spații închise sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.

The post Începe campania de vaccinare antigripală. Când va fi disponibil vaccinul și cine va avea prioritate appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 13 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *