Economice

PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru susţinerea proiectului privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze

„Peste 175.000 de români au semnat până acum în cadrul campaniei iniţiate de PSD de susţinere a proiectului de lege depus în Parlament privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze. Numărul mare de oameni din toate zonele ţării care s-au alăturat acestei campanii, în numai două săptămâni, arată gradul uriaş de suport public al măsurilor iniţiate de PSD. Credem că acest fapt trebuie să fie un semnal clar pentru parlamentarii tuturor partidelor la dezbaterile de luni, din Senat, privind aşteptările populaţiei faţă de acest proiect extrem de important pentru milioane de români”, se arată într-un comunicat de presă al PSD, transmis duminică AGERPRES.

Social-democraţii amintesc că proiectul prevede plafonarea pentru 6 luni a preţurilor la energie şi gaze, „la niveluri pe care românii să le poată suporta”.

„În cazul electricităţii, PSD a propus, prin ultimele amendamente depuse vineri, un plafon de preţ al energiei active de 250 de lei/Mwh, în condiţiile în care ultimele oferte ale furnizorilor către populaţie, această valoare a ajuns la peste 950 lei/Mwh. În cazul gazelor naturale, plafonul propus este de 135 de lei/Mwh, faţă de oferte ale furnizorilor de 650 lei/Mwh. Soluţiile PSD produc o scădere a preţului final faţă de actualele oferte ale furnizorilor cu 74% în cazul energiei şi 79% în cazul gazelor. De asemenea, varianta PSD este net superioară propunerilor PNL: liberalii ajung la un preţ final al kilowatt-ului de 1,01 lei, în vreme ce în varianta noastră kilowattul va costa doar 0,67 lei”, se explică în comunicat.

„Prin legea propusă de PSD nivelul de trai al românilor este protejat în următoarele 6 luni de situaţia iminentă a dublării sau triplării facturilor cu utilităţile – electricitate şi gaz. Noile facturi dublate ar însemna un cost suplimentar de minim 1.200 de euro pe an pentru fiecare gospodărie de salariaţi din România. De aceea, cerem parlamentarilor responsabili de la celelalte partide să susţină mâine soluţiile PSD care vor evita producerea unei adevărate explozii sociale în această iarnă, menţinând facturile populaţiei la un nivel suportabil”, susţin social-democraţii.

The post PSD a strâns peste 175.000 de semnături pentru susţinerea proiectului privind plafonarea preţurilor la electricitate şi gaze appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *