Economice

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, susține că trebuie temperată logica pieței pentru a proteja consumatorul final de energie

„Este necesar să acţionăm pentru a proteja consumatorii de o creştere de preţuri care va fi una durabilă”, a subliniat Bruno Le Maire înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană, care va avea loc luni şi marţi.

Franţa a propus trei măsuri, printre care crearea unui mecanism de „stabilizare automată” a preţurilor la electricitate, care „permite transferul câştigurilor pe care le poate înregistra un producător, atunci când preţul la energie este ridicat, către furnizor, care la rândul său le transferă pe seama consumatorului, fie el persoană fizică sau companie”.

De asemenea, Bruno Le Maire a pledat pentru introducerea unor contracte pe termen lung pentru companii şi obligaţia de a oferi consumatorilor o ofertă cu preţ stabil. „Niciun cetăţean european nu poate accepta ca factura sa la energie să varieze cu 20, 30 sau 35%. Este pur şi simplu insuportabil”, a adăugat oficialul francez la sosirea sa la reuniunea de la Bruxelles.

Bruno Le Maire a precizat că propunerile sale sunt susţinute de Spania, Grecia şi Cehia.

Cu toate acestea, majoritatea ţărilor membre sunt în continuare reticente. „Nu cred că aceasta va rezolva problema imediată pe care o avem”, a apreciat luni ministrul de Finanţe din Ţările de Jos, Wopke Hoekstra, care a apreciat drept „mai rapide şi mai eficiente” măsurile de sprijinire a gospodăriilor adoptate deja de mai multe state, inclusiv de Franţa.

Săptămâna trecută, cu prilejul unui summit european extraordinar dedicat energiei, ideea Franţei privind o reformă a pieţei de electricitate a fost primită cu răceală de miniştrii europeni ai Energiei. Un grup de 11 ţări (Germania, Austria, Luxemburg, Danemarca, Estonia, Finlanda, Irlanda, Letonia, Ţările de Jos, Belgia şi Suedia) s-au pronunţat împotriva oricărei reforme, apreciind că criza actuală depinde de factori mondiali conjuncturali.

La rândul său, Comisia Europeană consideră „eficient” sistemul actual de „tarifare marginală”, în cadrul căruia preţul ultimei unităţi de producţie de electricitate care porneşte în Europa (deseori o termocentrală pe gaze naturale) fixează preţul pe piaţă, apreciind că aceasta încurajează dezvoltarea de energii regenerabile, cu un cost de producţie redus.

Chiar dacă Franţa nu poate modifica modul de funcţionare a pieţei angro, ea ar dori să modifice piaţa de retail pentru persoane fizice şi companii, inclusiv din motive de mediu, a spus Bruno Le Maire. Pentru a accelera electrificarea, decarbonarea economiei şi tranziţia ecologică, trebuie decuplat preţul electricităţii de preţul energiilor fosile, a adăugat ministrul francez.

The post Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, susține că trebuie temperată logica pieței pentru a proteja consumatorul final de energie appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *