
Valeriu Ghiorghiță a avertizat, joi, că virusul se adaptează permanent, iar următoarele valuri de infectări ne pot lovi și mai rău decât precedentele, dacă nu ne vom pregăti să le facem față. Autoritățile sanitare se așteaptă ca numărul infectărilor să urce din nou peste două săptămâni, informează digi24. Scăderea cazurilor de acum se va opri la finalul lunii, când va începe creșterea, ca efect al începerii școlilor în format fizic, spune coordonatorul campaniei de vaccinare.
„Estimarea este că în perioada următoare, probabil 1-2 săptămâni, vom stagna în această scădere. E important să scădem cât mai mult. Nu este exclus să înregistrăm o nouă creștere, pentru că interacțiunea oamenilor crește prin faptul că s-a realuat activitatea de învățământ în format fizic. Suntem în plin sezon rece și stăm tot mai mult în spații închise, există interacțiune apropiată între oameni, iar acest lucru e asociat cu o creștere a riscului de infectare. Din acest punct de vedere, nu avem niciun motiv să credem că situația va fi într-o direcție bună în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât în acest moment, la o rată de vaccinare la peste 12 ani de circa 43%, e evident că lucrurile nu sunt în avantajul nostru”, a declarat, joi, Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV, prezent la lansarea caravanei naţionale de vaccinare
Președintele CNCAV a tras un semnal de alarmă cu privire mortalitatea scăzută în țările unde rata de vaccinare este ridicată, spre deosebire de țara noastră.
„Nu știu dacă în acest moment vorbim neapărat de un val 5, nici nu contează. Contează realitatea, că în unele țări europene se observă o creștere importantă a numărului de cazuri. Unde rata de vaccinare e crescută, nu se observă o creștere a numărului de cazuri grave și nu crește mortalitatea. E clar că după valul 4 nu se va opri pandemia. Din acest motiv e logic să înțelegem că, dacă nici de această dată nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecție, valurile următoare ne vor lovi la fel de rău, poate mai rău. Spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc, se adaptează și evoluează, devine mai transmisibil„, a mai spus Gheorghiță.
The post Crește numărul de cazuri COVID-19, în următoarele două săptămâni? Previziunile lui Valeriu Gheorghiță appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


