Economice

Nissan „Ambition 2030”: 23 de noi modele electrificate în zece ani

Conform strategiei pe termen lung, intitulate „Ambition 2030”, prezentată luni de Nissan, producătorul japonez intenţionează să introducă 23 de noi modele electrificate, dintre care 15 complet electrice, până în exerciţiul fiscal 2030/2031. Un număr de 20 dintre noile modele ar urma să fie puse pe piaţă, în următorii cinci ani, a precizat Nissan, care vizează ca, în exerciţiul 2026/2027, peste 75% dintre vehiculele vândute în Europa să fie modele electrificate. În acelaşi an, ponderea vehiculelor electrificate vândute în Japonia ar urma să fie de peste 55% iar în China de peste 40%. În schimb, în cazul SUA, Nissan se aşteaptă ca vânzările de vehicule electrice să reprezinte doar 40% din vânzările sale totale în 2030/2031.

Nissan intenţionează să cheltuiască de două ori mai mult decât a investit în acest domeniu în perioada 2010 – 2020, a precizat directorul general de la Nissan, Makoto Uchida.

„Vom urmări oportunităţile de afaceri care ne vor creşte profitabilitatea pe termen lung spre era automobilelor electrice”, a declarat Makoto Uchida, într-o conferinţă de presă.

Nissan a fost unul dintre pionierii mondiali ai vehiculelor electrice, în condiţiile în care a lansat modelul Leaf în anul 2010. Însă, producătorul japonez a fost devansat de grupul american Tesla şi de către marii producători auto, precum Volkswagen iar acum vrea să îşi accelereze dezvoltarea pe segmentul vehiculelor electrice în plină expansiune.

Majoritatea marilor constructori auto au promis că vor renunţa treptat la producţia de vehicule propulsate cu motoare pe ardere internă, urmând să înceteze complet să mai vândă astfel de modele, începând din 2030 cum este cazul constructorului suedez Volvo Cars.

Grupul auto Renault mizează pe o cotă de 65% a vehiculelor electrice în vânzările sale totale din Europa în anul 2025 şi pe una de 90%, în anul 2030.

Alţi constructori auto japonezi au şi ei planuri ambiţioase. De exemplu, Toyota vizează ca, în 2030, totalitatea vehiculelor vândute în Europa şi în China să fie modele electrificate (pe baterie sau hibride), în timp ce în America de Nord ponderea ar urma să fie de 70%. La rândul său, constructorul nipon Honda şi-a propus ca, în 2040, totalitatea vehiculelor vândute la nivel mondial să fie modele electrice.

Potrivit estimărilor firmei de cercetare de piaţă Fuji Keizai Group Co, vânzările globale de vehicule electrificate (hibride, hibride de tip plug-in şi vehicule pe baterie) ar urma să crească de peste opt ori până la 49,19 milioane unităţi în 2035, de la 5,85 milioane unităţi în 2020.

De asemenea, Nissan vrea să devină un jucător-cheie şi pe piaţa bateriilor pentru vehiculele electrice, iar în vară a anunţat că, împreună cu grupul chinez Envision AESC, va construi o mare uzină de baterii în Marea Britanie, în apropiere de uzina sa de asamblare de automobile de la Sunderland. Acest model de uzină integrată ar urma să fie copiat şi pe alte piee cheie ale Nissan, companie care intenţionează să îşi echipeze vehiculele cu propriile baterii electrice de ultimă generaţie (în stare solidă), începând din 2028/2029.

Makoto Uchida a precizat, luni, că o uzină – pilot pentru producţia de baterii în stare solidă va fi gata încă din anul 2024 la Yokohama, în apropiere de Tokyo, unde este şi sediul central al constructorului auto japonez. Uchida a mai spus că viitorul model de baterie va permite reducerea timpului de încărcare cu aproximativ o treime şi, de asemenea, va reduce costul total al unui automobil electric până la un nivel comparabil cu cel al unui automobil pe benzină.

Pentru exerciţiul fiscal 2021/2022, care se va încheia la 31 martie anul viitor, Nissan mizează pe un profit net de 180 miliarde de yeni (1,4 miliarde euro), graţie introducerii de noi modele şi revenirii cererii de automobile pe fondul relansării economice mondiale.

The post Nissan „Ambition 2030”: 23 de noi modele electrificate în zece ani appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 21 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *