Stiri din Austria

Cârciuma – partid politic, o ingenioasă ”bufonerie” la Sankt Pölten

Rețeta austriacă a cârciumei drept sediu de partid politic, la vremuri dificile pentru cheflii și nu numai, s-a dovedit a fi o ingenioasă „bufonerie”, scrie cotidianul vienez Kronen Zeitung.

Un cârciumar iscusit din Sankt Pölten, landul Austria Inferioară, și-a declarat restaurantul sediu de partid politic.

La vremuri de îngrădire a liberei deplasări în afara locuinței și a lockdown-ului pandemic, s-au și găsit mai bine de o sută de membri de partid, care au hotărât să aplice întocmai statutul politic al formațiunii.

Numită GUM, ”asociația oamenilor independenți”, membrii s-au întâlnit, evident în cârciumă, spre a dezbate treburi importante, care nu suferă amânare.

Atenție! De luni, valabilitatea certificatelor de vaccinare în Austria va fi redusă de la 360 la 270 de zile

Una dintre acestea ar fi care este cel mai potrivit detergent pe care să-l achiziționeze pentru spălarea halbelor sau cu ce sortiment de bere ar trebui diversificată oferta cantinei partidului la sediul central.

Proprietarul a anunțat că se va adresa Curții Constituționale

Democrația participativă a impus forme de lungă durată în exprimare, până după miezul nopții. Poliția a aflat, a venit și a sancționat, apoi a revenit și a pus capăt democrației din local.

Or fi avut ceva vecini mai invidioși și cu alte convingeri…

Proprietarul a anunțat că se va adresa Curții Constituționale pentru a reclama inacceptabila împiedicarea a funcționării legale a partidului la sediul său central.

Întrebat fiind de ce membrii săi nu au ales calea virtuală de comunicare, recomandată de măsurile de combatere a pandemiei, acesta a răspuns că membrii GUM sunt „oameni simpli, fără acces stabil la internet”.

dr. Alex Todericiu

The post Cârciuma – partid politic, o ingenioasă ”bufonerie” la Sankt Pölten appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 8 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *