Economice

Distribuitorii de energie cer compensarea parțială de la stat a prețului energiei necesare pentru funcționarea rețelelor țării. Risc de incapacitate de plată

Reprezentanții companiilor de distribuție a energiei electrice au prezentat Guvernului o solicitare referitoare la compensarea parțială de către stat a costurilor, nerecunoscute în tarife, pe care le au cu achiziția de energie electrică necesară consumului propriu tehnologic (CPT) al rețelelor, potrivit unor surse apropiate situației. Propunerea a fost făcută în mai multe rânduri, și, potrivit surselor noastre, a fost reiterată la ultima întrunire a acelui comitet interministerial pe probleme de energie, prezidat chiar de premier.

Concret, distribuitorii au cerut o schemă prin care să fie compensați pentru diferența între costul de achiziție a energiei pentru CPT recunoscut de ANRE și costul lor de achiziție real. În acest sens, bugetul de stat, prin Ministerul Energiei, ar urma să compenseze 80% din această diferență prin plăți directe către operatorii de distribuție titulari de licență, cu verificarea de către ANRE a sumelor. Pentru restul de 20%, companiile de distribuție acceptă eșalonarea pe viitor, prin noile valori ale tarifelor de distribuție care ar urma să le fie aprobate de către ANRE.

Nu știm încă ce răspuns au primit de la Guvern, cel mai probabil niciunul încă, în lipsa unei comunicări oficiale pe această temă.

O problemă din ce în ce mai gravă

Pentru cei mai puțin familiarizați, CPT este o realitate a oricărei rețele electrice din orice țară. El reprezintă consumul specific al rețelelor de înaltă, medie și joasă tensiune și variază în funcție de multe realități specifice fiecărei rețele sau zone geografice. CPT înseamnă energie electrică de fapt, cumpărată din piață pentru ca rețelele să funcționeze ,de către Transelectrica și de cele patru firme de distribuție de energie din piață – E-Distribuție (Enel), Distribuție Energie România (Electrica), Delgaz Grid (E.On) și Distribuție Oltenia (CEZ). El este recunoscut, în niște limite, de către Autoritatea Națională de Reglementare (ANRE) în tarifele de distribuție care, în final, sunt plătite de toți consumatorii din țară, prin facturi.

Problema este că, pe fondul exploziei prețurilor la energie, și firmele de distribuție a trebuit să plătească mult mai mult decât în trecut pentru a cumpăra energia pentru CPT, dar nu pot transfera în totalitate costurile clienților, prin tariful de distribuție, pentru că el este reglementat de stat. Pe de altă parte, nici ANRE, chiar dacă ar fi de acord, nu ar fi putut rezolva problema – diferențele de cost sunt atât de mari încât tarifele de distribuție, parte integrantă a facturii, ar fi crescut cu mult mai mult de 7%, cât prevede metodologia sa.

Astfel, în momentul de față suntem în situația în care costul recunoscut în facturi al energiei pentru CPT este de 450 de lei/MWh, în condițiile în care acest preț nu mai există în piață de mult, iar distribuțiile au cumpărat energie cu 800, 1.000 sau chiar 1.200 de lei/MWh, pentru ca rețelele să poată funcționa.

Cum situația se menține de luni de zile, companiile au avertizat că, în contextul exploziei prețurilor, costurile anuale pentru achiziționarea CPT depășesc deja jumătate din tot bugetul anual, iar deficitul fluxului de numerar a ajuns la 30% din buget, potrivit datelor prezentate autorităților și aflate de noi. În aceste condiții, companiile spun că nu pot merge la nesfârșit în pierdere și vor intra în scurt timp în incapacitate de plată.

Paradox: distribuitorii de energie sunt singurele firme din țară care plătesc energia la preț întreg

Paradoxul este exact acesta: prin schema de sprijin de plafonare și compensare, toate companiile din România, cu excepția marilor consumatori care beneficiază de alte forme de ajutor, plătesc energia electrică la preț plafonat, 1 leu/kWh cu toate taxele incluse, în lunile februarie și martie. Doar firmele de distribuție a energiei, exact cele care asigură “mersul” curentului electric de la producător la consumator, nu au parte de niciun fel de reducere la energia cumpărată pentru CPT. Asta în condițiile în care sunt obligate să presteze un serviciu de interes public și au ajuns să o facă, contrar reglementărilor care asigură un profit garantat, în pierdere. Doar firmele E-Distribuţie, cele trei companii controlate de Enel, au pierderi de peste 300 de milioane de euro, din această cauză, după cum a declarat recent directorul companiei

Cum costurile cu achiziția de energie au tot crescut, diferențele nu pot fi trecute în facturi (ar fi însemnat o nouă creștere de preț la consumator, pe lângă ce se întâmplă acum), companiile au avut o singură sursă de finanțare a acestor cheltuieli: credite bancare de miliarde de lei. Fiecare dintre cele patru firme de distribuție și operatorul rețelei de înaltă tensiune Transelectrica au trecut deja pe la bănci să ia credite. Au avertizat Guvernul că, la acest nivel al sumelor, nici băncile nu vor mai credita sectorul energetic, pentru că expunerea a devenit foarte mare.

Puteți citi mai multe pe această temă în textele următoare:

Hodor, E-Distribuție: Sistemul energetic este în pericol. Nu se mai fac investiții, iar băncile au atins expunerea maximă de creditare INTERVIU Agerpres

Companiile din energie avertizează că se apropie de incapacitate de plată, și în curând nu vor mai putea lua nici bani de la bănci

 

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 14 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *