
- Serbia consideră că acţiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei este „greşită”, dar nu va impune sancţiuni împotriva Moscovei.
- Președintele Vucic a declarat că Consiliul Naţional de Securitate a decis că Serbia va opri toate exerciţiile militare cu trupe străine pentru a păstra neutralitatea militară.
- Serbia şi-a pus sectoarele de gaz şi petrol în mâinile Rusiei.
Serbia respectă integritatea teritorială a Ucrainei şi consideră că acţiunea militară a Rusiei împotriva acesteia este „greşită”, dar nu va impune sancţiuni împotriva Moscovei, a declarat, vineri, preşedintele sârb Aleksandar Vucic.
Președintele Serbiei a declarat că Consiliul Naţional de Securitate a decis că Serbia va opri toate exerciţiile militare cu trupe străine pentru a păstra neutralitatea militară.
Serbia, condusă de Vucic, încercă să găsescă un echilibru între aspiraţiile sale europene, parteneriatul cu NATO şi alianţa sa religioasă, etnică şi politică veche de secole cu Rusia. Dar, pe măsură ce tensiunile dintre Rusia şi Uniunea Europeană, în legătură cu Ucraina, cresc, Serbia este presată să îşi armonizeze politica externă cu cea a UE, la care doreşte să adere şi să introducă, printre altele, sancţiuni împotriva Moscovei.
„Rusia a fost singura ţară care nu a impus sancţiuni împotriva noastră în anii ’90”, a declarat Vucic după o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, potrivit Reuters.
De asemenea, ei au susţinut integritatea noastră teritorială în cadrul Naţiunilor Unite. „Nu trebuie să uităm asta”, a spus Vucic, referindu-se la poziţia Rusiei cu privire la fosta provincie sârbă Kosovo, a cărei independenţă Moscova refuză să o recunoască.
Cu toate acestea, Vucic a declarat că Consiliul de Securitate Naţională a concluzionat că Serbia consideră „foarte greşită încălcarea integrităţii teritoriale a unui număr de ţări, inclusiv a Ucrainei”.
Serbia şi-a pus sectoarele de gaz şi petrol în mâinile Rusiei. În 2008, ţara vecină a vândut o participaţie majoritară a companiei sale petroliere către Gazprom. Gazprom este acţionarul majoritar al singurei instalaţii de stocare a gazelor din ţară.
În schimb, Rusia a blocat aderarea fostei provincii sârbe Kosovo la Organizaţia Naţiunilor Unite.
Serbia a pierdut controlul asupra Kosovo după o campanie de bombardamente a NATO, în 1999, pentru a opri uciderea etnicilor albanezi de către forţele sârbe în timpul unei contrainsurgenţe de doi ani.
The post Serbia nu va impune sancţiuni Rusiei appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




