Flux-stiri

Adunarea Generală ONU va organiza o „sesiune extraordinară de urgenţă”

ONUONU

  • Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat, duminică seară, propunerea de convocare a unei sesiuni speciale a Adunării Generale ONU.
  • Sesiunea specială va fi tema invaziei ruse în Ucraina.
  • Rusia a votat împotrivă, iar China, India și Emiratele Arabe Unite s-au abținut.

Adunarea Generală ONU va organiza luni o „sesiune extraordinară de urgenţă”. Proiectul de rezoluţie, elaborat de Statele Unite şi de Albania, a fost votat de 11 dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU. Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a aprobat, duminică seară, propunerea de convocare a unei sesiuni speciale a Adunării Generale ONU pe tema invaziei ruse în Ucraina, informează cotidianul Le Figaro.

Rusia a votat împotrivă, iar Emiratele Arabe Unite, China şi India s-au abţinut de la vot. Procedura acestui vot nu a permis utilizarea dreptului de veto, astfel că Rusia nu a putut bloca adoptarea proiectului.

Începând din anul 1950 până în prezent, au mai fost organizate doar zece sesiuni speciale de urgenţă ale Adunării Generale ONU.

Reprezentantul permanent al Rusiei în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a blocat prin veto, vineri seară, în mod previzibil, un proiect de rezoluţie care critica dur intervenţia militară rusă în Ucraina.

Proiectul de rezoluţie, elaborat de Statele Unite şi Albania, critica „în termenii cei mai puternici agresiunea rusă împotriva Ucrainei” şi cerea retragerea „imediată” a trupelor ruse. Dintre cei 15 membri ai Consiliului de Securitate ONU, 11 au votat în favoarea proiectului de rezoluţie, iar trei s-au abţinut de la vot – China, India şi Emiratele Arabe Unite. Rusia şi-a utilizat dreptul de veto, astfel că proiectul de rezoluţie împotriva intervenţiei militare în Ucraina a fost respins.

The post Adunarea Generală ONU va organiza o „sesiune extraordinară de urgenţă” appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *