Stiri din Austria

Au plecat să vadă războiul cu ochii lor, povestea celor doi suceveni care au ajuns la Kiev: „Se bombardează!”

Război în Ucraina, doi suceveni au plecat să vadă cu ochii lor ce se întâmplă în ţara vecină. În timp ce milioane de ucraineni au fugit din calea războiului, doi tineri români au decis să plece în Ucraina ca să vadă dacă situaţia este aşa cum se dă la ştiri.

Cristi şi Samuel au plecat de cinci zile în Ucraina şi aventura continuă. Iniţial au fost voluntari în vama Siret, apoi s-au decis că trebuie să vadă ce se întâmplă în ţara vecină.

Cristi munceşte într-o cafenea dintr-un sat din apropierea Sucevei. De când a început războiul, s-a mobilizat şi a ajutat ucrainenii care treceau graniţa în România pe la Siret. La un moment dat, a decis că trebuie să vadă cu ochii lui dacă ce spun refugiaţii chiar este adevărat.

L-a luat cu el pe Samuel, frizerul la care se tundea şi împreună au plecat la Kiev. Şi-au împachetat câteva haine, au oprit la benzinărie şiau făcut plinul. Şi-au luat paşapoartele în buzunare şi după opt ore au ajuns la Kiev.

„Ne-am decis sâmbătă să mergem până în Ucraina să vedem care-i situaţia de acolo. Dacă e chiar la fel de grav cum se spune la ştiri. Erau oameni cu copiii, cu câini pe care îi scoteau la plimbare, cu bicicletele cu care se plimbau, într-adevăr nu erau la fel de mulţi oameni precum ar fi trebuit să fie, dar erau oameni pe acolo“, a povestit Cristi, potrivit Observator News.

Citiţi şi: 30 de milioane de pastile de iodură de potasiu, distribuite în România

Au plecat să vadă războiul cu ochii lor. „S-a auzit o bubuitură foarte mare”

În Kiev, totul era închis. Deşi cei doi şi-au făcut rezervare la un hotel, când au ajuns în capitala Ucrainei au constatat că respectivul hotel este părăsit şi astfel, cei doi au fost nevoiţi să îşi petreacă întreaga noapte în maşină.

Atunci s-au convins că este război. Noaptea a fost lungă şi asurzitoare: „Undeva, pe la ora 10, s-a dat o rachetă undeva, s-a auzit o bubuitură foarte mare, au început sirenele să sune şi o mai sunat toată noaptea am auzit sirenele“, a mărturisit suceveanul.

Citiţi şi: Arme biologice în Ucraina, SUA și Rusia se acuză reciproc

După ce alarmele s-au oprit, au plecat în recunoaştere: „Uite sat fărâmat aici-şa. Un sat întreg e fărâmat aici. Uite aici maşini fărâmate, maşini fărâmate de bombe, o biserică fărâmată. Era totul distrus, în plus de asta când ne-a oprit soldatul la un checkpoint şi i-am dat paşapoartele o început să se bombardeze chiar lângă noi. Soldatul după ce a ajuns în şanţ ne-a făcut şi nouă semn, am fugit şi noi acolo, ne-am ascuns, am stat vreo zece minute acolo“.

Aventurile celor doi continuă în Ucraina. Miercuri au trimis pentru televiziune din România o localizare live: erau la 140 de kilometri de Kiev şi erau disperaţi să găsească un loc să mânânce.

The post Au plecat să vadă războiul cu ochii lor, povestea celor doi suceveni care au ajuns la Kiev: „Se bombardează!” appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 19 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *