Economice

Bursa de la Moscova a deschis în creştere şedinţa de joi, la o lună după ce a fost închisă

În jurul orei locale 10:15 a.m., indicele MOEX Russia Index înregistra un avans de 11%. Printre titlurile care au înregistrat cele mai mari creşteri se numără acţiunile companiei petroliere Lukoil PJSC şi ale gigantului Gazprom PJSC.

Bursa de valori de la Moscova a reluat joi tranzacţionarea a 33 de acţiuni ruseşti, incluzând titlurile unora dintre cele mai mari companii locale, pentru o sesiune scurtă de tranzacţionare de patru ore.

De la ultima şedinţă de tranzacţionare de la Bursa din Moscova, în data de 25 februarie, SUA şi aliaţii europeni au impus sancţiuni dure ca răspuns la invadarea Ucrainei, sancţiuni care au afectat atât capacitatea Rusiei de a-şi folosi rezervele de aur şi valută cât şi accesul băncilor ruseşti la sistemul interbancar SWIFT.

Pentru a proteja acţiunile companiilor ruseşti de impactul sancţiunilor internaţionale, Rusia a interzis vânzarea în lipsă şi de asemenea a interzis investitorilor străini să îşi vândă pachetele de acţiuni ruseşti. De asemenea, Fondul suveran de investiţii al Rusiei va sprijini şi el piaţa bursieră, prin achiziţii de acţiuni în valoare de până la 10 miliarde de dolari. În plus, miercuri preşedintele Vladimir Putin a venit în sprjinul rublei, anunţând că Rusia nu va mai accepta plăţi în dolari sau euro pentru livrările sale de gaze naturale către ”ţările ostile”.

Iskander Lutsko, director de investiţii la firma ITI Capital din Moscova, crede că măsurile adoptate de autorităţile ruseşti vor limita presiunile de vânzare şi vor permite o revenire a acţiunilor. „Chiar dacă este ciudat, pentru moment, ar trebui să vedem o revenire a pieţei. Noii bani vor căuta oportunităţi de achiziţie a unor acţiuni ruseşti subevaluate, deci pe ansamblu am putea avea o situaţie net pozitivă decât mai degrabă una net negativă, până când nerezidenţilor şi se va permite să îşi vândă restul participaţiilor”, a apreciat Iskander Lutsko. Acesta a adăugat că este posibil ca investitorii locali să se îndrepte spre acţiunile ruseşti ca o modalitate de a se proteja împotriva inflaţiei, care a crescut în ultima perioadă până la un nivel nemaivăzut de la intrarea în incapacitate de plată în 1998.

„Oamenii au început să îşi scoată bani din depozitele bancare, pentru că înţeleg că există un risc considerabil de accelerare a inflaţiei. Aşa că are sens să găseşti investiţii alternative, în contextul actualelor restricţii asupra mişcărilor de capital, iar pieţele de acţiuni reprezintă o oportunitate în acest sens”, a apreciat Iskander Lutsko.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *