Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 62,4% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut cu 2,7% faţă de luna februarie 2022, până la 298,571 miliarde lei. Comparativ cu luna martie 2021, acestea au crescut cu 6,6% (-3,2% în termeni reali), scrie Agerpres.
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au scăzut cu 4,8% faţă de luna anterioară, până la 156,831 miliarde lei şi s-au majorat cu 1% (-8,3% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.
Pe de altă parte, depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au scăzut cu 0,2% (până la 141,740 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna martie 2021 au înregistrat o creştere de 13,6% (3,1% în termeni reali).
Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 37,6% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 3,3% faţă de luna februarie 2022, ajungând până la nivelul de 180,180 miliarde lei (exprimate în euro, acestea au crescut cu 3,3%, până la 36,425 miliarde euro). Comparativ cu luna martie 2021, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 19,5% (19%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Şi depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în lei, au crescut cu 2,9% faţă de luna februarie 2022, până la 125,047 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 14,4% (13,9%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 4,1% faţă de luna februarie 2022, până la 55,132 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu martie 2021, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 32,8% (32,2%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
