Retailerul de bricolaj Brico Depot, numărul doi pe piața de profil după Dedeman, a vândut în primele trei luni ale anului în valoare de 62 de milioane de lire sterline, potrivit raportărilor financiare ale Kingfisher, compania britanică care deține acest brand.
În termeni comparabili, vânzările din primul trimestru sunt cu 13,9% mai mari față de perioada similară a anului trecut și cu 32,8% față de Q1 2019. Altfel, per total, vânzările companiei au scăzut cu 13,5% sau cu 9,7% la un curs constant având în vedere că business-ul din România se aliniază la calendarul financiar al grupului, iar în anul precedent în Q1 au fost inclusă o lună suplimentară de vânzări.
România este astfel a doua țară din grup, după Polonia ( vânzări de 423 de milioane de lire, cu 54,5% mai mult), care înregistrează creșteri față de 2021.
La nivel de grup, vânzările au însumat 3,2 miliarde de lire sterline, cu 5,4% sub nivelul anului anterior în termeni comparabili, dar cu 16,2% față de 2019, urmare a câștigării unei cote de piață mai mari.
Grupul, care deține și B&Q și Screwfix în Marea Britanie și Castorama în Franța, a declarat luni că atât piața de bricolaj (DIY), cât și cea a comerțului în general se dovedesc „rezistente” și că își menține previziunile pentru întregul an.
„Continuăm să gestionăm eficient presiunile inflaționiste și cele legate de lanțul de aprovizionare. Disponibilitatea produselor noastre este în prezent foarte aproape de nivelurile „normale” pentru toate brandurile noastre. Privind în perspectivă, reiterăm estimările privind profitul pentru anul fiscal 22/23 ( de aproximativ 770 de milioane de lire sterline, în scădere de la 949 de milioane de lire sterline în 2021-22, când vânzările au fost stimulate de pandemie n.red). Ne concentrăm pe realizarea obiectivelor noastre strategice și a inițiativelor noastre de creștere, inclusiv în ceea ce privește creșterea piaței comerțului electronic, extinderea Screwfix în Marea Britanie și Franța, noi deschideri de magazine în Polonia, creșterea în continuare a bazei noastre de clienți comerciali”, a declarat Thierry Garnier, Chief Executive Officer ( CFO) în cadrul companiei.
Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, cu 35 de magazine și peste 2600 de angajați.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
