stiinta

Test de cultură generală. Care este cea mai mică planetă din Sistemul Solar?

Cea mai mică planetă din Sistemul Solar și cea mai apropiată de Soare este Mercur; aceasta este doar puțin mai mare decât Luna Pământului.

De la suprafața lui Mercur, Soarele ar părea de peste trei ori mai mare decât atunci când este privit de pe Pământ, iar lumina stelei ar fi de până la șapte ori mai strălucitoare. În ciuda apropierii sale față de Soare, Mercur nu este cea mai fierbinte planetă din sistemul nostru solar, acest titlu îi aparține lui Venus, datorită atmosferei sale dense.

Potrivit NASA, datorită orbitei eliptice (în formă de ou) a lui Mercur și a rotației lente, Soarele pare să răsară scurt, să apună și să se ridice din nou din unele părți ale planetei. Același lucru se întâmplă invers la apus.

Zece lucruri interesante despre cea mai mică planetă din Sistemul Solar

  1. Mercur este cea mai mică planetă din Sistemul Solar, este doar puțin mai mare decât Luna Pământului.
  2. Mercur este planeta care orbitează cel mai aproape de Soare.
  3. Mercur este cea mai rapidă planetă din sistemul nostru solar: călătorește prin spațiu cu aproape 47 de kilometri pe secundă. Cu cât o planetă este mai aproape de Soare, cu atât se deplasează mai repede. Deoarece Mercur este cea mai rapidă planetă și are cea mai scurtă distanță de parcurs în jurul Soarelui, are cel mai scurt an dintre toate planetele din sistemul nostru solar, 88 de zile pământene.
  4. Mercur este o planetă stâncoasă, cunoscută și ca planetă terestră. Mercur are o suprafață solidă, cu cratere, la fel ca Luna.
  5. Atmosfera rarefiată a mercurului, sau exosfera, este compusă în principal din oxigen (O2), sodiu (Na), hidrogen (H2), heliu (He) și potasiu (K).
  6. Mercur nu are sateliți naturali.
  7. Nu există inele în jurul lui Mercur.
  8. Este puțin probabil ca viața așa cum o cunoaștem noi să supraviețuiască pe Mercur, din cauza radiației solare și a temperaturilor extreme.
  9. Stând pe suprafața lui Mercur atunci când planeta se află la cea mai mică distanță față de Soare, steaua noastră ar părea de peste trei ori mai mare decât o percepem pe Pământ.
  10. Două misiuni NASA au explorat Mercur: Mariner 10 a fost prima care a zburat pe lângă Mercur, iar MESSENGER a fost prima care a orbitat planeta. Sonda BepiColombo, de la ESA, este acum în drum spre planetă.

Mercur în cultura populară

Cea mai mică planetă din sistemul nostru solar are o mare prezență în imaginația colectivă. Zeci de scriitori de science fiction au fost inspirați de Mercur, printre care Isaac Asimov, C. S. Lewis, Ray Bradbury, Arthur C. Clarke și H. P. Lovecraft.

De asemenea, scriitorii de televiziune și film au găsit planeta drept o locație ideală pentru povestiri. În emisiunea de televiziune animată „Invader Zim”, Mercur este transformată într-un prototip de navă spațială gigantică de către marțienii dispăruți. Iar în filmul „Sunshine”, din 2007, nava spațială Icarus II intră pe orbită în jurul lui Mercur pentru a se întâlni cu Icarus I.

În benzile desenate „Calvin și Hobbes”, Calvin și colega sa de clasă Susie fac o prezentare despre Mercur, în care contribuția lui Calvin este plină de informații îndoielnice: „Planeta Mercur a fost numită după un zeu roman cu picioare înaripate”, spune Calvin. „Mercur era zeul florilor și al buchetelor, motiv pentru care astăzi este o marcă înregistrată a florarilor de la FTD. De ce au numit o planetă după acest tip, nu îmi pot imagina”, continuă Calvin.

Vă recomandăm să citiți și:

Peștera Ialomiței din Bucegi găzduiește cea de-a doua ediție The Jazz Cave Festival

Test de cultură generală. Ce oraș este „capitala mondială a diamantelor”?

Telescopul Spațial James Webb, lovit de un micrometeoroid la doar câteva luni de la lansare

Roverul Perseverance doboară noi recorduri alături de un „mic prieten marțian” de care nu reușește să scape

Articolul Test de cultură generală. Care este cea mai mică planetă din Sistemul Solar? apare prima dată în Descopera.

Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.

Leontiuc Marius – senior editor




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 38 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *