
- Nu este absolut deloc îngrijorătoare, spune preşedintele despre criza politică a momentului.
- Guvernul merge mai departe, adaugă Klaus Iohannis.
Criza guvernamentală nu este „absolut deloc îngrijorătoare”, pentru România are un guvern care merge mai departe, a declarat, joi, preşedintele României, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Elveţia.
„Chestiunea guvernamentală nu este absolut deloc îngrijorătoare. Avem un guvern care merge mai departe. (…) Din acest punct de vedere, nicio îngrijorare”, spune Klaus Iohannis.
Moţiunea de cenzură iniţiată de USR PLUS şi AUR va fi citită joi, de la ora 16.00, în Parlament.
Senatorii şi deputaţii vor dezbate şi vota moţiunea de cenzură după decizia CCR la sesizarea Executivului privind existenţa unui conflict juridic de natură constituţională, potrivit unei decizii BPR luate joi dimineaţă.
Liderul PNL, Ludovic Orban, afirma că decizia amânării dezbaterii şi votării moțiunii de cenzură contravine prevederilor constituţionale şi regulamentare.
PSD şi PNL au decis siluirea Constituţiei, acesta fiind un abuz fără precedent al unor politicieni care îl vor pe Florin Cîţu premier până la Congresul PNL din 25 septembrie, a reacţionat purtătorul de cuvânt al USR PLUS, Ionuţ Moşteanu.
Stelian Ion, fost ministru al Justiţiei, spune că alături de Florin Cîţu, preşedintele Klaus Iohannis poartă principala răspundere pentru această criză. „În loc să aplaneze conflictul, a turnat gaz pe foc, parcă tocmai ca să se asigure de compromiterea coaliţiei”, afirmă fostul ministru.
Pe de altă parte, PSD spune că „acest guvern e plecat deja” și că nu vrea să existe doi premieri, unul pus de coaliție, altul de CCR.
The post Klaus Iohannis, despre criza politică: Nu e absolut deloc îngrijorătoare. Guvernul merge mai departe appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


