Economice

Ucraina anunţă că încheie pregătirile pentru lansarea contraofensivei împotriva Rusiei

„Pregătirile se încheie”, a declarat Reznikov în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev. „Echipamentul a fost promis, pregătit şi parţial livrat. În sens larg, suntem pregătiţi în mare proporţie”, a adăugat el.

„Imediat ce va exista voinţa lui Dumnezeu, vremea potrivită şi o decizie a comandanţilor, o vom face”, a mai spus Reznikov.

El nu a avansat totuşi niciun orizont de timp pentru lansarea contraofensivei.

Kievul speră că lansarea contraofensivei va schimba dinamica războiului declanşat în urmă cu 14 luni.

Rusia deţine părţi din teritoriul ucrainean în est, sud şi sud-est. Armata ucraineană a transmis în ultimul său raport zilnic despre război că Bahmut, un oraş mic din est, continuă să rămână în centrul luptelor.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat în această săptămână că aliaţii şi partenerii străini ai Kievului au livrat aproape toate vehiculele de luptă promise Ucrainei.

Reznikov a precizat că Ucraina a primit mult echipament modern, inclusiv arme care vor fi folosite ca un „pumn de fier”, şi că instruirea pentru utilizarea acestuia continuă.

Mii de militari ucraineni au fost instruiţi în Occident să folosească diferite echipamente militare pe câmpul de luptă într-un mod combinat.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *