- Hadi Nazari, un student de 23 de ani, s-a rătăcit în Alpii australieni și a supraviețuit aproape două săptămâni, hrănindu-se cu fructe de pădure și două batoane de cereale.
- Tânărul a ratat o întâlnire cu prietenii săi pe 26 decembrie, în timp ce parcurgea un traseu dificil din Muntelui Kosciuszko și a fost găsit abia pe 7 ianuarie de un elicopter al poliției.
- Comisarul de poliție Andrew Spliet a precizat că Hadi a reușit să se hidrateze din izvoare și pârâuri și a mâncat foarte puțin în ultimele două săptămâni. Traseul din Snowy Mountains este renumit pentru dificultățile sale și condițiile extreme.
Un tânăr excursionist care s-a rătăcit în Alpii australieni a reușit să supraviețuiască timp de aproape două săptămâni, alimentându-se cu fructe de pădure sălbatice și două batoane de cereale, au anunțat joi autoritățile.
Hadi Nazari, un student de 23 de ani, a ratat o întâlnire cu prietenii săi pe 26 decembrie, în timpul unei excursii pe un traseu provocator din regiunea Muntelui Kosciuszko, cel mai înalt vârf din Australia (2.228 m), din sud-vestul țării, deoarece s-a oprit să facă poze.
El a fost găsit abia miercuri seara de un elicopter al poliției, la aproape două săptămâni după dispariție, când niște excursioniști l-au auzit strigând după ajutor.
„A reușit să se hidrateze din izvoarele și pârâurile din zonele înalte și, de asemenea, a căutat fructe de pădure”, a explicat comisarul de poliție Andrew Spliet. „A văzut un adăpost unde erau două batoane cu musli. Cam asta a fost tot ce a mâncat în ultimele două săptămâni”, a adăugat el într-o intervenție la postul național de televiziune ABC.
Traseul din masivul „Snowy Mountains” este unul dintre cele mai dificile din Australia, cu vegetație deasă, vânturi puternice și temperaturi scăzute pe timp de noapte, chiar și vara.
The post Un tânăr excursionist a supraviețuit timp de două săptămâni doar cu fructe de pădure, după ce s-a rătăcit în Alpii Australieni appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Acest material este publicat de alephnews.ro distribuit prin mecanismul RSS. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Diana Zlătescu
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




