Ilie Bolojan a evidențiat atitudinea duplicitară a liderului social-democrat, după ce PSD și AUR au depus moțiune de cenzură împotriva Guvernului.
„Dacă m-aș lua după declarațiile domnului Grindeanu, aș constata că prin martie, când a fost la Bruxelles, a făcut o declarație că nu va exista nici o colaborare cu AUR, iar peste o lună constată că au semnat o moțiune de comun acord”, spune premierul
Liderul liberal a adăugat: „E greu cu consecvența și e bine să vedem ceea ce se va întâmpla în perioada următoare”.
Moțiunea, inițiată de PSD, AUR și membrii grupului PACE – Întâi România, a fost depusă și citită în Parlament, în cursul acestei săptămâni, urmând ca marți să fie votată de plenul reunit.
Atacul lansat de premierul Ilie Bolojan vine după ce la finalul lunii martie, Sorin Grindeanu s-a întâlnit la Bruxelles cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.
„Nicio colaborare cu forțele extremiste (AUR), o amenințare la adresa viitorului. PSD rămâne concentrat pe stabilitate, încredere și soluții reale, nu pe austeritate!”, spunea Grindeanu, la vremea aceea.
potrivit Mediafax
Acest material este publicat de mediafax.ro distribuit prin rss. Potrivit Legii nr. 8/1996 informațiile de presă nu sunt opere cu drept de autor și nu poartă drepturi de autor.
Salt la sursă
știrea a fost scrisă pe alephnews.ro de jurnalistul Radu Mocanu
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



