Pentru prima dată, operațiile de reducție mamară și de îndepărtare a implanturilor au depășit numeric procedurile de mărire a sânilor, ceea ce ar putea indica o orientare către un stil de viață mai activ și o estetică mai naturală.
Potrivit raportului anual publicat de British Association of Aesthetic Plastic Surgeons (BAAPS), în 2025 au fost realizate 4.761 de intervenții de augmentare mamară, în scădere cu 8% față de anul anterior. În același timp, s-au înregistrat 4.673 de operații de reducere a sânilor și 847 de proceduri de îndepărtare a implanturilor, potrivit The Guardian.
Specialiștii pun această evoluție pe seama schimbărilor de stil de viață și a preferințelor estetice. Nora Nugent, președintele BAAPS, explică: „Pentru prima dată, observăm că numărul pacientelor care aleg reducerea sânilor sau îndepărtarea implanturilor îl depășește pe cel al augmentărilor. Aceasta reflectă o schimbare de la formele exagerate către o siluetă mai naturală, mai compatibilă cu stilul de viață activ și cu popularitatea hainelor de tip athleisure.”
Aceeași tendință se regăsește și în alte tipuri de intervenții. Procedurile faciale sunt în creștere, iar liftingul de sprâncene se remarcă printr-un avans de 27%, fiind una dintre cele mai dinamice zone ale chirurgiei estetice. De asemenea, labioplastia a crescut cu 6%, pe fondul preocupărilor legate de confortul fizic și aspectul în hainele mulate.
„Pacientele invocă frecvent disconfortul în timpul exercițiilor fizice și vizibilitatea în echipamentele sportive”, spune Nugent, adăugând că multe femei, în special cele mai în vârstă, descoperă abia recent această opțiune chirurgicală pentru probleme mai vechi.
La rândul său, dr. Anil Joshi observă o schimbare de mentalitate: „Pacienții sunt mai selectivi. Sunt mai puțin interesați de rezultate evidente. În cazul augmentării mamare, motivațiile s-au modificat, iar femeile vorbesc mai mult despre stil de viață decât despre mărimea cupei. Iar îndepărtarea implanturilor nu este, de regulă, o corectare a unei greșeli, ci reflectă o nouă etapă din viață.”
Datele arată că femeile reprezintă în continuare majoritatea pacienților (93,9% din total), cu 25.217 intervenții realizate în 2025, în ușoară scădere față de anul precedent. Per total, numărul procedurilor estetice a scăzut cu 2%, ajungând la 26.840.
În cazul bărbaților, preferințele se schimbă, de asemenea. Chirurgia facială domină acum opțiunile, iar intervențiile la nivelul pleoapelor au devenit cele mai populare, depășind rinoplastia.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Tot mai multe persoane aleg intervenții estetice „ca să își îmbunătățească aspectul”
Selfie-urile ar putea fi vinovate pentru creșterea numărului de operații estetice
Sindromul Stendhal: De ce poate frumusețea extremă să devină un pericol pentru sănătate?
Cum injecțiile cu Botox pot să amelioreze simptomele de depresie sau anxietate
Articolul Răsturnare de tendință în chirurgia estetică: mai multe cereri de micșorare a sânilor decât implanturi apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
