Flux-stiri

Un spital cu aproape 300 de paturi se va construi la Brașov

  • Primăria anunță că unitatea medicală va avea aproape 300 de paturi.
  • Costul total al unității va fi de aproximativ 80 de milioane de euro.
  • Un spital de Pneumoftiziologie şi Boli Infecțioase va fi construit la Brașov.
  • Edilii spun că proiectul ar putea fi finanțat prin PNRR.

Primarul oraşului Braşov, Allen Coliban, anunţă că noul spital ar putea fi construit cu fonduri PNRR.

Un prim studiu va fi analizat în şedinţa de miercuri a Consiliului Local Braşov.

„Noul Spital de Pneumoftiziologie şi Boli Infecțioase este finanțabil prin PNRR. Proiectul acestui nou spital, demarat în acest an, a ajuns deja la stadiul de Studiu de Prefezabilitate, care va fi recepționat în ședința Consiliului Local”, a anunțat primarul, pe Facebook.

Proiectul are valoarea estimată de 79 milioane de euro și va fi dotat cu 280 de paturi echipate cu aparatură modernă.

„Noul spital va face parte, alături de Spitalul Regional Brașov, din marile investiții în infrastructura de sănătate ce se dezvoltă în Brașov cu scopul de a elimina sistemul pavilionar – sistem vechi ce cuprinde imobile care au peste 50 de ani, multe dintre ele fiind sub orice standard acceptabil în secolul XXI”, a precizat Allen Coliban.

Conform planului, spitalul va fi gata până cel târziu în 2026.

The post Un spital cu aproape 300 de paturi se va construi la Brașov appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 26 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *