
- România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei.
- „Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la stocuri. Mai mult, odată cumpărate cantităţi atât de mari de către un număr considerabil de cetăţeni, ar putea deveni dificilă reaprovizionarea magazinelor respective, schimbându-se, astfel, ritmicitatea obişnuită a lanţului comercial”, arată ANPC.
- Autoritatea spune că se află în permanentă legătură cu reprezentanţii marilor retaileri şi va informa periodic consumatorii.
După ce rafturile magazinelor au fost luate cu asalt pentru ulei, ANPC le recomandă românilor să nu se lase manipulaţi. Stocurile inutile făcute în case cresc cantitatea produselor care se vor strica şi arunca.
„Ca urmare a unei discuţii purtate, în cursul acestei dimineţi, de către preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, cu reprezentanţii la vârf ai Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR), în contextul aglomerărilor de cumpărători, înregistrate, recent, în magazine, în urma unei FALSE alarme propagate online, suntem în măsură să vă comunicăm cele mai recente date, care nu justifică realizarea de stocuri de alimente, de către consumatori”, informează ANPC.
România dispune de suficiente stocuri de produse alimentare cu termen mai îndelungat de valabilitate sau perisabile, inclusiv ulei.
„Nu există niciun motiv de îngrijorare cu privire la stocuri. Mai mult, odată cumpărate cantităţi atât de mari de către un număr considerabil de cetăţeni, ar putea deveni dificilă reaprovizionarea magazinelor respective, schimbându-se, astfel, ritmicitatea obişnuită a lanţului comercial”, arată ANPC.
Autoritatea spune că se află în permanentă legătură cu reprezentanţii marilor retaileri şi va informa periodic consumatorii.
„De altfel, simpla mutare a unor cantităţi mari de alimente de pe raftul magazinelor în balcon sau cămară, realizează, în mod nejustificat, premisele risipei alimentare care se va crea, astfel, în următoarea perioadă. Am întâlnit asemenea situaţii, chiar la începutul pandemiei, consumatorii români convingându-se atunci că astfel de stocări de cumpărături sunt inutile, neexistând posibilitatea diminuării stocurilor sau a creşterii accelerate a preţurilor, în perioada următoare. Şi atunci, şi cu alte prilejuri, s-a demonstrat faptul că stocurile nu fac altceva decât să mărească numărul de alimente care se vor altera şi vor fi aruncate ulterior, generând doar o cheltuială inutilă pentru consumator”, spune Horia Constantinescu.
The post ANPC, despre isteria din magazinele alimentare: Nu vă lasați manipulati appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.




