Flux-stiri

Autorul atacului armat de la metroul din New York a fost arestat

  • Declarația a fost făcută de către primarul orașului New York, Eric Adams.
  • Procurorul federal a declarat că suspectul, Frank R. J., în vârstă de 62 de ani, a fost prezentat, deja, unei instanţe din Brooklyn şi a fost inculpat.
  • Autorităţile nu cunosc motivaţia autorului atacului. Incidentul a avut loc în staţia de metrou din apropierea Străzii 36, în cartierul „Sunset Park” din Brooklyn.

Presupusul autor al atacului armat, comis marţi la metroul din oraşul american New York, a fost arestat, au anunţat, miercuri seară, autorităţile, conform postului public de radio NPR şi postului de televiziune CNN.

„A fost capturat”, a declarat primarul oraşului New York, Eric Adams.

Procurorul federal, Breon Peace, a declarat că suspectul, Frank R. J., în vârstă de șaizeci și doi de ani, a fost prezentat, deja, unei instanţe din Brooklyn şi a fost inculpat.

Individul a fost arestat fără a opune rezistenţă în zona Manhattan din New York.

În total, douăzeci și nouă de persoane au fost rănite în atacul produs, marţi, la metroul din New York. Zece persoane au plăgi produse prin împuşcare, iar restul s-au intoxicat cu fum, după ce atacatorul a utilizat grenade fumigene. Cinci dintre persoanele împuşcate sunt în stare critică.

Autorităţile nu cunosc motivaţia autorului atacului. Incidentul a avut loc în staţia de metrou din apropierea Străzii 36, în cartierul „Sunset Park” din Brooklyn. Unele persoane au fost împuşcate pe platforma staţiei de metrou, iar altele într-un vagon, în timp ce trenul se deplasa spre staţia de metrou din zona Greenwood Heights.

The post Autorul atacului armat de la metroul din New York a fost arestat appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 2 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code