Economice

Autostrada Transilvania: A fost admisă contestația Strabag pe lotul Chețani – Câmpia Turzii

„Admite contestația formulată de Strabag SRL, în contradictoriu cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 24/1051/31.01.2022, în partea ce privește oferta asocierii câștigătoare și a contestatoarei, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise celor două ofertante. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii Drum Asfalt SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas y Ragadios SA -Trameco SA – Drumuri Bihor SA, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice”, se arată în decizia CNSC din 9 martie.

Rămâne de văzut dacă decizia CNSC va fi pusă în aplicare sau va fi atacată la Curtea de Apel București.

Strabag a depus pe 10 februarie 2022 contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). În documentul de 40 de pagini, Strabag solicită anularea raportului procedurii și reevaluarea ofertei Drum Asfalt.

CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru finalizarea lotului Chețani – Câmpia Turzii din Autostrada Transilvania (A3). Până la termenul limită din 30 septembrie 2021 au depus oferte următorii agenți economici:

  • Asocierea DIMEX 2000 COMPANY SRL – ALPENSIDE SRL – EXPLAN SRL
  • Asocierea DRUM ASFALT SRL – OPR ASFALT SRL – OBRAS PUBLICAS Y RAGADIOS SA – TRAMECO SA – DRUMURI BIHOR SA
  • Asocierea STRABAG SRL – GEIGER TRANSILVANIA SRL

Valoarea estimată a contractului este de 383,44 de milioane de lei fără TVA pentru cei aproximativ 15,7 km.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a lansat pe 20 iulie 2021 licitație pentru proiectarea și execuția lotului Chețani – Câmpia Turzii, după rezilierea contractului cu Straco.

În martie 2021, CNAIR a anunțat a rezilierea contractul cu constructorul sectorului Cheţani-Câmpia Turzii, de pe Autostrada A3, deoarece, în ultimele cinci luni progresul fusese de un punct procentual. Reprezentanţii CNAIR precizau că după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Cheţani, în data de 18 septembrie 2020, „antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuţie a lucrărilor.” Astfel, la data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în momentul rezilierii progresul fizic înregistrat era de 37,86%.

Contractul inițial pentru proiectarea și construcția lotului Chețani – Câmpia Turzii fusese atribuit constructorului român Straco în 2015 pentru suma de 279,74 de milioane de lei, fără TVA. Ordinul de începere a fost emis în mai 2016.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *