Preţurile de consum în zona euro şi-au revenit mai repede decât se preconiza pe măsură ce economia s-a redeschis după restricţiile impuse în contextul pandemiei iar mai mulţi oficiali de la BCE cred în prezent că anul viitor inflaţia va fi apropiată şi chiar va depăşi ţinta de 2% avută în vedere de BCE, scrie Agerpres.
Lagarde a reiterat punctul de vedere oficial al BCE că inflaţia va reveni sub 2% anul viitor dar pare să recunoască că au crescut temerile, inclusiv în interiorul BCE, că o creştere a preţurilor mai ridicată ar putea persista.
„Deşi nivelul inflaţiei s-ar putea dovedi mai slab decât estimăm, dacă activitatea economică va fi afectată de reînăsprirea restricţiilor, există câţiva factori care ar putea duce la presiuni mai solide asupra preţurilor decât ne aşteptăm în prezent”, a declarat şeful BCE.
Oficialul a adăugat: „Dar vedem semne limitate ale acestui risc până acum, ceea ce înseamnă că scenariul nostru de bază continue să prevadă că inflaţia rămâne sub ţinta noastră pe termen mediu”.
Luna trecută, rata inflaţiei în zona euro a ajuns la 3%, cu mult peste ţinta de 2% avută în vedere de BCE şi ar putea urca până la 3,5% în luna noiembrie, dar cu toate acestea instituţia de la Frankfurt se aşteaptă la o scădere rapidă în următorii ani, ceea ce va duce ritmul de creştere a preţurilor sub nivelul de 2%.
Cu toate acestea, creşterea preţurilor la materii prime, problemele apărute de-a lungul lanţurilor de aprovizionare şi înmulţirea semnalelor referitoare la o criză a mâinii de lucru pun sub semnul întrebării prognozele oficialilor BCE cu privire la creşterea preţurilor de consum, apreciază analiştii.
Răspunzând europarlamentarilor îngrijoraţi de creşterea preţurilor, Lagarde a declarat că BCE „are toate motivele” să creadă că majorarea preţurilor energiei şi perturbările din lanţurile de aprovizionare se vor atenua anul viitor.
„Avem toate motivele să credem că nu vor fi factori de durată şi se vor reduce în cursul anului viitor”, a dat asigurări preşedintele BCE.
Luna aceasta, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.
Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.
Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie
Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie
În 2023 inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor mai ridicată decât nivelul de 1,4% previzionat în iunie.
The post BCE păstrează uşa deschisă pentru o inflaţie mai ridicată appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
