Economice

Bogdan Licu – ales judecător la Curtea Constituţională

Licu, propus de PSD pentru această funcţie, a obţinut 208 voturi „pentru” şi 93 „împotrivă”.

Votul a fost secret cu buletine.

El va ocupa funcţia de judecător al CCR pe locul actualului preşedinte al Curţii, Valer Dorneanu, al cărui mandat expiră în luna iunie.

Cristian Danileţ, propus de USR, a obţinut 59 voturi „pentru” şi 242 „contra”, în timp ce candidatul propus de AUR, Ioan Sabău-Pop, a întrunit 34 voturi „pentru” şi 267 „contra”.

Potrivit Legii, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor.

Curtea Constituţională este compusă din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, 3 sunt numiţi de Camera Deputaţilor, 3 de Senat şi 3 de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani.

Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 5 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *