
- Premierul britanic Boris Johnson a sosit în India și s-a trezit rapid în mijlocul unei alte controverse când a sărit pe un excavator la o fabrică a gigantului britanic din domeniul construcțiilor JCB.
- În ultima săptămână, buldozerele, inclusiv cele fabricate de JCB, au fost în atenția presei, deoarece oficialii guvernamentali din mai multe state indiene, inclusiv din capitala Delhi, au folosit aceste utilaje pentru a distruge casele și afacerile unor musulmani.
- Fotografiile cu Johnson cocoțat pe un buldoexcavator JCB au atras critici pe rețelele de socializare și l-au adus pe prima pagină a multor ziare.
Premierul britanic Boris Johnson a sosit în India și s-a trezit rapid în mijlocul unei alte controverse când a sărit pe un excavator la o fabrică a gigantului britanic din domeniul construcțiilor JCB.
În ultima săptămână, buldozerele, inclusiv cele fabricate de JCB, au fost în atenția presei, deoarece oficialii guvernamentali din mai multe state indiene, inclusiv din capitala Delhi, au folosit aceste utilaje pentru a distruge casele și afacerile unor musulmani, majoritatea săraci, ca pedeapsă pentru că s-ar fi dedat la infracțiuni precum aruncarea de pietre în timpul confruntărilor religioase cu grupurile majoritar hinduse, relatează Bloomberg.
Fotografiile cu Johnson cocoțat pe un buldoexcavator JCB au atras critici pe rețelele de socializare și l-au adus pe prima pagină a multor ziare.
„A fost o adevărată plăcere să mă aflu astăzi în Gujarat pentru a vedea roadele parteneriatului incredibil dintre Regatul Unit și prietenii noștri din India. Astăzi am confirmat peste 1 miliard de lire sterline în noi investiții între cele două mari țări ale noastre, creând aproape 11.000 de noi locuri de muncă în Regatul Unit”, a scris, joi, premierul britanic pe Twitter.
Amnesty India a scris pe Twitter pentru a califica vizita liderului britanic la fabrica JCB drept „ignorantă”.
Criticii au acuzat partidul naționalist hindus – Bharatiya Janata Party – al premierului Narendra Modi, care conduce mai multe state în care au avut loc demolările – că a folosit buldozerele pentru a intimida minoritatea musulmană din India și pentru a pedepsi colectiv familii pentru infracțiuni fără niciun proces judiciar.
Cea mai înaltă instanță indiană a ordonat miercuri suspendarea unei astfel de acțiuni în Delhi. Guvernul a negat că demolările îi vizează doar pe musulmani.
Boris Johnson este așteptat să discute vineri cu Modi despre comerț și securitate. De asemenea, se așteaptă ca el să aducă în discuție războiul Rusiei din Ucraina, în timp ce Regatul Unit încearcă să convingă India să se alăture eforturilor de a izola Moscova.
Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Înaltului Comisariat britanic din New Delhi. Un e-mail prin care se solicita un comentariu din partea JCB, în afara orelor de lucru din Marea Britanie, nu a primit un răspuns imediat.
Johnson are relații bune cu JCB, al cărui președinte este unul dintre cei mai importanți susținători corporativi ai Brexitului. Premierul a ținut un discurs de campanie electorală la sediul acesteia în 2019, iar JCB și președintele său miliardar Anthony Bamford au fost donatori ai lui Johnson.
Johnson a sosit joi în India în timp ce legislatorii britanici discutau despre „partygate” și dacă liderul ar trebui să fie trimis la comisia de standarde a Parlamentului. Asta după ce poliția l-a amendat pentru o petrecere de aniversare care a avut loc în timpul pandemiei.
Premierul britanic Boris Johnson a efectuat, joi, o vizită în India, pentru a discuta despre comerț și securitate cu premierul Narendra Modi.
The post Boris Johnson este criticat din nou după ce s-a urcat pe un excavator al unei companii britanice, în timpul vizitei sale în India appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.


