Economice

Borrell: Retragerea rusă din Herson este un „punct de inflexiune” în războiul din Ucraina

„Este foarte important de văzut ce se va întâmpla în următoarele zile, retragerea armatei ruse pe celălalt mal al fluviului, abandonarea Hersonului, lipsa de voinţă de a apăra Hersonul, pentru că probabil că ar fi fost o mare înfrângere dacă încercau să-şi menţină poziţiile acolo. Este un punct de inflexiune în război”, a apreciat Borrell în faţa presei, la sosirea la o reuniune a miniştrilor de externe ai UE, la Bruxelles, scrie Agerpres.

Şeful diplomaţiei europene a adăugat că, dincolo de recuperarea oraşului Herson de către ucraineni, armata rusă „se retrage”.

„Sunt veşti foarte bune. Strategia militară de sprijinire a militarilor Ucrainei a fost corectă. Trebuie să continuăm”, a adăugat el.

Borrell a pledat pentru „a continua să susţinem Ucraina” cu şi mai multe capacităţi militare, dar şi prin „presiuni” asupra Rusiei şi prin continuarea contactelor cu restul lumii pentru a face faţă consecinţelor acestui război.

Întrebat dacă este de părere că autorităţile de la Kiev ar trebui să înceapă negocieri de pace cu Rusia, Borrell a afirmat că „Ucraina va decide ce va face. Datoria noastră este să-i sprijinim” pe ucraineni.

În privinţa propunerilor Lituaniei – care a anunţat că a trimis la Bruxelles noi propuneri de măsuri – de a extinde sancţiunile împotriva Rusiei, Borrell a declarat că „UE reacţionează şi urmează procedurile”. El a amintit că statele membre pot face propuneri care trebuie studiate la nivelul serviciilor de resort înainte de a se lua o decizie.

Întrebat despre propunerea unor state membre privind crearea unui tribunal special pentru judecarea agresiunii ruse în Ucraina, politicianul spaniol a recunoscut că acesta este un subiect care s-a discutat deja şi care, cine ştie, se va discuta şi luni la reuniunea miniştrilor de externe ai UE, însă a avertizat că trebuie căutată „o cale legală clară în privinţa punerii în aplicare” a unui astfel de demers.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *