Organizatorii Untold au anunțat joi că fanii care au sosit la ediția a șasea a festivalului au cheltuit în Cluj-Napoca peste 35 de milioane de euro.
Potrivit organizatorilor, din cei peste 265.000 de participanți, cât au fost în acest an în toate cele 4 zile de festival, 25% sunt din județul Cluj, 15% din străinătate, iar restul de 60% au venit din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca Germania, Franța, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Italia, Israel și SUA, până la țări exotice cum ar fi Argentina, Japonia sau Brazilia.
Aceștia au cheltuit în Cluj-Napoca peste 35 de milioane de euro.
„La o primă estimare, din cei peste 265.000 de participanți, cei 200.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 175 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee, etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeană de peste 35 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat”, arată organizatorii.
Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine
Aceștia susțin însă că orașul Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine: „Se scrie din nou și se vorbește la superlativ în toată lumea, iar toți participanții străini intervievați declară că se bucură că au reușit să ajungă la singurul festival mare din Europa care s-a întâmplat în acest an”.
Organizatorii anunță investiții de 1,3 milioane de lei în amenajarea spațiilor folosite în timpul festivalului. Astfel, în Parcul Central lucrările constau în schimbarea unor porțiuni de gazon, supraînsămânțare, recondiționare alei, podețe, rigole, bănci, toaletare vegetație și amenajări peisagistice. Și pe Cluj Arena, organizatorii Untold derulează lucrări ample pentru înlocuirea întregului gazon, precum și a substraturilor care îl susțin, potrivit Mediafax.
În urma campaniei de donare de sânge Blood Network, organizatorii susțin că sângele donat a salvat sau urmează să salveze peste 7000 de vieți.
Cea de-a șasea ediție a festivalului Untold a avut loc în perioada 9-12 septembrie 2021 și a adus peste 200 de artiști, la Cluj-Napoca.
Articolul Cât au cheltuit fanii sosiți la festivalul Untold în Cluj-Napoca apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
