Economice

Ce spune investiția Intel de 20 de miliarde de dolari în fabrica de cipuri despre viitorul pieței semiconductoarelor

Pe lângă Intel, o serie de furnizori, printre care Samsung, Texas Instruments și GlobalFoundries, plănuiesc, de asemenea, să își construiască sau să își extindă prezența în producția de semiconductori în SUA în următorii trei până la cinci ani.

Ce face ca SUA să fie o țintă atractivă pentru astfel de investiții este, de fapt, un cumul de factori, după cum explică mai jos Alan Priestley, vicepreședinte analist la Gartner.

”Industria mondială a automobilelor a resimțit, în special, efectele penuriei de cipuri. În Statele Unite, unde producția de automobile este o componentă cheie a economiei naționale, guvernul federal a reacționat pe parcursul anului trecut prin modificări de legislație și introducerea de noi programe menite să sporească producția internă de semiconductori. Astfel de programe încearcă să limiteze viitoarele perturbări ale lanțului de aprovizionare prin reducerea dependenței de fabricile de semiconductori cu sediul în Asia”, spune acesta.

De exemplu, CHIPS for America Act, parte a National Defense Authorization Act pentru anul fiscal 2021, autorizează o finanțare de 52 de miliarde de dolari pentru a sprijini extinderea pieței americane de semiconductori. Indiferent de lipsuri, Intel și alți furnizori au nevoie de noi fabrici de producție pentru a susține următoarea generație de procesare. Pe măsură ce SUA continuă să își demonstreze disponibilitatea de a investi în producția de semiconductori, aceasta devine o piață atractivă pentru o astfel de expansiune.

Cum a evoluat piața semiconductorilor în 2021 și care au fost principalele efecte ale crizei

Piața semiconductoarelor a avut un an 2021 deosebit de puternic, cu o creștere a veniturilor la nivel mondial de 25% de la an la an, la 583,5 miliarde de dolari. Aceasta a marcat prima dată când piața a depășit pragul de 500 de miliarde de dolari. Piața în creștere a smartphone-urilor 5G a fost un motor semnificativ al cererii de semiconductori, la fel ca și puterea continuă a pieței mondiale de PC-uri.

Este important de menționat că creșterea pieței nu se datorează doar cererii ridicate. Criza de cipuri a dus la creșteri ale prețurilor logistice și ale materiilor prime, care, la rândul lor, au dus la creșterea prețului mediu de vânzare (ASP) al semiconductorilor. Împreună cu cererea ridicată, creșterile ASP au contribuit la creșterea generală a pieței în 2021. Toți cei 10 furnizori de top de semiconductori au înregistrat o creștere a veniturilor în perioada 2020-2021, unii dintre ei atingând rate de creștere de peste 50% pentru anul respectiv.

Când se va încheia criza și ce impact va avea investiția Intel

Potrivit indicelui Gartner Index of Inventory Semiconductor Supply Chain Tracking (GIISST), în al patrulea trimestru al anului 2021 s-a înregistrat o îmbunătățire modestă a stocurilor de semiconductori față de cele trei trimestre anterioare, dar stocurile nu au revenit încă la niveluri normale.

”Ne așteptăm ca acestea să își revină treptat și să intre în zona normală până în al doilea trimestru al acestui an. Cu toate acestea, noile restricții și întreruperile lanțului de aprovizionare cauzate de varianta Omicron ar putea întârzia și mai mult revenirea pieței. Într-un scenariu pesimist, acest lucru ar însemna că penuria ar putea dura până în al patrulea trimestru al anului”, continuă Alan Priestley.

Ca urmare a crizei, companiile se pot aștepta la o prelungire continuă a termenelor de livrare a PC-urilor. De asemenea, este posibil să asistăm la întârzieri în ceea ce privește lansarea de noi produse sau chiar la un downgrade al produselor – de exemplu, reducerea memoriei sau a capacității de stocare a PC-urilor și a dispozitivelor mobile. Cei care doresc să achiziționeze dispozitive pentru companii lor ar trebui să fie atenți la noi anunțuri de blocare, la restricții privind libera circulație a materialelor și a forței de muncă și la întârzieri în extinderea capacității. Acestea ar putea fi indicatorii timpurii că penuria de semiconductori se va extinde și mai mult în 2022.

Deoarece va dura ani de zile până când noile facilități de producție de semiconductori din SUA vor fi pe deplin operaționale, o astfel de extindere nu va atenua lipsa actuală de cipuri. Dar, va contribui la sprijinirea producției și livrării de cipuri pentru producătorii americani de electronice și de automobile.

”Cu toate acestea, este important de reținut că construirea de noi fabrici în SUA nu face ca regiunea să devină autosuficientă. Produsele electronice se bazează pe cipuri de la o gamă largă de fabricanți, iar majoritatea semiconductorilor sunt integrați în produse în fabrici cu sediul în afara SUA, astfel încât aceasta va continua să fie o piață în mare parte globală”, conchide analistul.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 11 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *