Stiri din Austria

Cele mai fericite țări din lume: Austria ocupă locul 11

Cele mai fericite țări din lume. Pentru al cincilea an consecutiv, Finlanda a fost votată țara cu cea mai fericită populație. Austria ocupă locul 11. Acest lucru reiese din Raportul Fericirii Mondiale („World Happiness Report”) publicat vineri. Și de data aceasta raportul a analizat din nou efectele crizei Corona asupra bunăstării oamenilor, scrie vienna.at.

Topul a fost făcut public săptămâna aceasta, iar Finlanda a fost desemnată, din nou, țara cea mai fericită din lume.  Este pentru al cincilea an, când statul din nordul Europei primește acest titlu, cu un scor de aproape 8 puncte din 10.

Prețul benzinei din Austria a crescut mai mult decât în orice țară a UE

top cele mai fericite tari din lume
Topul celor mai fericite țări din lume.

Cele mai fericite țări din lume

Finlanda este urmată în top de Danemarca, Islanda și Elveția, iar în top 10 se mai află și Israel sau Norvegia. La polul opus, la cele mai triste țări, pe locul 1 este Afganistanul, o țară ocupată de talibani. Pe locul doi este Libanul, zguduit de tulburări și de o criză economică gravă.

La fel de triști, potrivit topului, sunt și locuitorii din Zambia, Tanzania și Rwanda.

În ceea ce privește țara nostră, românii sunt ceva mai fericiți comparativ cu anii trecuți. În 2022, potrivit clasamentului, România este pe locul 28, în timp ce în urmă cu 7 ani ocupa locul 86. Anul acesta, țara noastră a reușit să depășească scorul fericirii pe care îl au Spania, Ungaria sau Japonia.

„Ţările care au înregistrat cele mai mari progrese (în clasament) au fost Serbia, Bulgaria şi România. Ţările cel mai prost clasate sunt Liban, Venezuela şi Afganistan”, conform raportului. Acesta e un studiu anual sponsorizat de Organizaţia Naţiunilor Unite şi lansat în urmă cu un deceniu, scrie Agerpres.

Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80

Studiul, publicat începând din 2012, foloseşte în principal sondaje Gallup în care oamenii sunt întrebaţi care este nivelul lor de fericire.

Printre criteriile utilizate pentru evaluare sunt incluse Produsul Intern Brut (PIB), nivelul de solidaritate, de libertate individuală şi de corupţie, pentru a se obţine în final un scor general.

Germania şi Canada au coborât un loc, ajungând pe locurile 14 şi, respectiv, 15, dar înaintea Statelor Unite (16), conform clasamentului oficial care cuprinde circa 150 de ţări.

Franţa ocupă locul 20, „cea mai bună poziţie de la lansarea studiului”, în timp ce Regatul Unit ocupă în continuare locul 17.

Printre celelalte mari puteri, Brazilia se află pe locul 38, Japonia pe locul 54, în timp ce Rusia scade în clasament, ajungând pe locul 80, în raportul din acest an, finalizat înaintea izbucnirii războiului din Ucraina

The post Cele mai fericite țări din lume: Austria ocupă locul 11 appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 15 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *