Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2021 este 7,3%. Valoarea medie a anticipaţiilor în termeni reali a PIB în anul 2021 este +6,6%, iar pentru 2022 de 3,9%. Datoria publică (procent din PIB) va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 54,1%.
Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 5,8%. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 91% dintre participanţii la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0517 lei, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,1145 lei pentru un euro. De asemenea, cea mai mică valoare estimată a cursului euro/leu pentru un orizont de 12 luni este 4,9600.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut, la valoarea de 56,6 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 12,1 puncte). Aceasta situaţie s-a datorat evoluţiei divergente a celor doua componente ale indicatorului.
„În contextul creşterii substanţiale a ratei inflaţiei, anticipaţiile inflaţioniste pentru un orizont de 12 luni au continuat să crească. În concordanţă cu aceste evoluţii, au crescut şi anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă de piaţa monetară, acestea indicând anticipaţii de majorare a ratei de dobândă de politică monetară de cel puţin încă trei ori în următoarele 12 luni”, a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.
De asemenea, cea mai mare parte a participanţilor la sondaj, 75%, anticipează ca impactul economic al coronavirusului va dura cel puţin până în trimestrul IV al anului 2022.
În contextul atenţiei sporite a autorităţilor europene cu privire la protecţia mediului înconjurător, atenţie concretizată în reglementări cu privire la luarea în considerare a factorilor ESG (factorii de mediu, sociali şi de guvernanţă) de către instituţiile financiare, au fost introduse în sondaj întrebări cu privire la conştientizarea de către instituţiile financiare a acestor reglementări, pregătirea instituţiilor financiare pentru asigurarea respectării noilor reglementări, precum şi suportul oferit clienţilor pentru asigurarea respectării lor. Conform răspunsurilor participanţilor, principalele impedimente în implementarea factorilor ESG sunt insuficienţa informaţiilor şi lipsa expertizei în acest domeniu.
The post CFA România: Deficit bugetar de 7,3% din PIB în 2021. Datoria publică va ajunge la 54,1% din PIB în 12 luni appeared first on Economica.net.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
