Flux-stiri

Cinci români au primit o nouă șansă la viață de la o pacientă aflată în moarte cerebrală

Echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Baia Mare au format, vineri, un „lanţ al vieţii”.Echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Baia Mare au format, vineri, un „lanţ al vieţii”.

  • Echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Baia Mare au format, vineri, un „lanţ al vieţii”.
  • Familia unei femei aflate în moarte cerebrală a acceptat donarea de organe şi astfel s-a dat o nouă şansă la viaţă pentru cinci oameni.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr Constantin Opriş” Baia -Mare s-a realizat o intervenţie de prelevare de organe de la un pacientă aflată în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord să ofere o nouă şansă la viaţă unor semeni necunoscuţi.

Alături de echipa ATI şi de cea de coordonare a spitalului din Baia Mare (dr. Andrei Mureşan – kdp, dr. Adriana Stoicovici – coordonator de transplant), intervenţiile chirurgicale de prelevare au fost realizate de echipa Institutului Clinic Fundeni, condusă de dr. Vasile Lungu, pentru ficat, echipa Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Dan Pop, pentru rinichi, şi dr. Manole Roxana de la Spitalul de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, pentru cornee.

„Destinele a 5 oameni s-au schimbat de azi (vineri – n.r.) în bine, datorită generozităţii semenilor lor şi efortului colectiv al profesioniştilor implicaţi în activitatea de transplant. La Centrul de Transplant Hepatic de la Institutul Clinic Fundeni, condus de prof. dr. Irinel Popescu, s-a realizat o nouă intervenţie salvatoare de transplant hepatic, fiind cea de-a doua în mai puţin de 48 de ore. În situaţia sanitară actuală, un astfel de maraton pentru viaţă poate fi realizat doar de profesionişti desăvârşiţi şi pasionaţi. O pacientă de 37 de ani, aflată în stare critică, a primit o nouă şansă la viaţă prin transplantul hepatic realizat de echipa chirurgicală coordonată de prof. dr. Vladislav Braşoveanu, cu sprijinul echipei ATI, condusă de dr. Daniela Ungureanu. Tot azi (vineri – n.r.), în cadrul ICUTR Cluj Napoca, alţi doi pacienţi, o femeie de 46 de ani şi un bărbat de 54 de ani, aflaţi în hemodializă de pe peste 2 ani, au primit şansa la o viaţă normală. Intervenţiile de transplant renal au fost realizate cu succes de echipele chirurgicale conduse de dr. Florin Elec şi dr. Mihai Suciu. Operaţiile de transplant cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, de către dr. Valentin Dinu şi dr. Alina Gheorghe, aducând lumina în viaţa a doi pacienţi”, transmit reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Transplant.

The post Cinci români au primit o nouă șansă la viață de la o pacientă aflată în moarte cerebrală appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 16 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *