Flux-stiri

Comisia Europeană a prezentat noile iniţiative pentru securitatea în Uniunea Europeană

  • Până la finalul lui 2022, Fondul european de apărare va investi 1,9 miliarde de euro în activităţi de cercetare în domeniul apărării.
  • Comisia va analiza oportunitatea introducerii unei serii de instrumente care să stimuleze achiziţiile publice comune de capabilităţi de apărare dezvoltate în colaborare în cadrul UE.
  • Comisia anunţă acţiuni care urmează să fie lansate şi puse în aplicare în anii următori.

Comisia Europeană a prezentat marţi o serie de iniţiative pe care le va coordona în domenii critice pentru apărarea şi securitatea din cadrul Uniunii Europene.

Conform unui comunicat al CE, Comisia a identificat următoarele noi domenii principale în cadrul cărora sunt necesare acţiuni pentru a consolida şi mai mult competitivitatea pieţei europene a apărării: analizarea modului în care pot fi stimulate în mai mare măsură investiţiile statelor membre în capabilităţile strategice esenţiale, încurajarea achiziţiilor publice comune de capabilităţi de apărare şi invitarea statelor membre să înregistreze noi progrese în ceea ce priveşte asigurarea simplificării şi a unei mai mare convergenţe a practicilor de control al exporturilor de arme.

Până la sfârşitul anului 2022, Fondul european de apărare (FEA) va fi investit 1,9 miliarde de euro în activităţi de cercetare în domeniul apărării şi în proiecte în materie de dezvoltare a capabilităţilor. Comisia va dezvolta, de asemenea, noi stimulente menite să încurajeze investiţiile statelor membre în capabilităţile strategice de apărare.

În special, Comisia va analiza oportunitatea introducerii unei serii de instrumente care să stimuleze achiziţiile publice comune de capabilităţi de apărare dezvoltate în colaborare în cadrul UE, inclusiv prin propunerea unei scutiri de la plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) sau prin aplicarea unor noi soluţii de finanţare.

Deşi statelor membre le revine responsabilitatea de a elibera autorizaţiile de export pentru echipamente militare, Comisia le invită să înregistreze noi progrese în ceea ce priveşte activitatea în curs care vizează sporirea simplificării şi a convergenţei treptate a practicilor de control al exporturilor de arme, mai ales pentru cele care sunt dezvoltate în comun, în special în contextul unui cadru al UE. Comisia invită statele membre să adopte o abordare conform căreia, în principiu, nu s-ar împiedica reciproc să exporte către ţări terţe echipamente militare şi tehnologii dezvoltate în cooperare.

Comisia va analiza, de asemenea, cum poate fi îmbunătăţită în continuare protecţia activelor spaţiale ale UE, în special prin intermediul unor servicii suplimentare de supraveghere şi urmărire spaţială şi prin utilizarea optimă a potenţialului industriei UE.

Prin intermediul acestor iniţiative în domeniul apărării, Comisia anunţă acţiuni care urmează să fie lansate şi puse în aplicare în anii următori.

În contextul adâncirii rivalităţilor geopolitice, Uniunea Europeană trebuie să îşi menţină avantajul tehnologic. Uniunea Europeană poate atinge acest obiectiv prin abordarea gamei largi de ameninţări cu care ne confruntăm, de la ameninţările convenţionale la cele hibride, cibernetice şi spaţiale, şi poate asigura generarea efectelor de scară necesare printr-o dezvoltare comună, prin achiziţii publice comune şi printr-o abordare convergentă a exporturilor. Pe lângă asigurarea securităţii cetăţenilor UE, sectorul european al apărării poate contribui la redresarea economică prin inovări care să genereze efecte de propagare pozitive, putând fi valorificate pentru utilizări civile”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedinta CE.

The post Comisia Europeană a prezentat noile iniţiative pentru securitatea în Uniunea Europeană appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 24 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *