Flux-stiri

Companie: Cifra reală a infectărilor în România, peste 25.000 cazuri noi pe zi. Unde se infectează cei mai mulți români

26 februarie 2020. Care era situația privind epidemia de Covid-19 în lume, în timp ce România înregistra primul caz26 februarie 2020. Care era situația privind epidemia de Covid-19 în lume, în timp ce România înregistra primul caz

Ponderea cea mai mare din numărul de persoane care au înregistrat un rezultat pozitiv la COVID în ultimele două săptămâni este dată de cei care s-au întors din concediu sau weekend-uri prelungite.

MedLife a decis ca în pragul valului 4 al pandemiei să facă săptămânal teste RT-PCR tuturor angajaţilor săi din unităţile medicale.

Astfel, din septembrie, întregul personal medical şi auxiliar din toate unităţile MedLife din ţară este testat PCR o dată pe săptâmână. În plus, pentru a proteja categoriile vulnerabile de pacienţi, angajaţii care intră frecvent în contact cu bolnavii cronici vor fi testaţi de două ori pe săptămână.

„Rezultatele evaluării cu privire la testele RT-PCR efectuate de la începutul lunii septembrie în toate unităţile noastre, coroborate cu datele colectate în urma triajului din fiecare unitate, arată o creştere abruptă a numărului de persoane care s-au pozitivat.

Cu privire la această tendinţă s-au evidenţiat două aspecte demne de menţionat: una este legată de faptul că un număr mare dintre cei pozitivi este dat de persoane întoarse din concediu sau din weekend-uri prelungite, iar cel de la doilea aspect este legat de contagiozitatea mai ridicată a tulpinii Delta.

Am identificat clastere de persoane care au declarat că au fost în contact cu o persoană pozitivă timp de câteva minute şi ca urmare s-au infectat. De altfel, în conformitate cu datele prelucrate de MedLife în studiile medicale publicate de-a lungul acestui an, din cauza testării mult reduse la nivel naţional, cifrele oficiale de infectare sunt de 5-7 ori mai mici decât cele reale.

Dacă am extrapola aceste rezultate la un număr zilnic de 4-5.000 cazuri, cifra reală a infectărilor în România ar putea fi peste valoarea de 25.000 cazuri noi pe zi”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Group.

The post Companie: Cifra reală a infectărilor în România, peste 25.000 cazuri noi pe zi. Unde se infectează cei mai mulți români appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews


Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code