Economice

Consiliul Județean Cluj a aprobat realizarea metroului

„Este un proiect de o importanță strategică pentru comunitatea clujeană și pentru întreg județul, motiv pentru care am acționat cu maximă celeritate, astfel încât acesta să avanseze în cel mai rapid mod posibil”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj și al Comisiei de Urbanism.

În cadrul ședinței comisia a decis, cu unanimitate de voturi, să dea un aviz de principiu favorabil. Avizul final urmează a fi redactat în cel mai scurt timp posibil, imediat după adoptarea Hotărârii de Guvern referitoare la exproprieri și după includerea în documentație a recomandărilor formulate de specialiștii din cadrul comisiei, se mai arată în comunicatul Consiliului Județean Cluj.

Pe 28 decembrie 2021, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Tren metropolitan Gilău – Florești – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.

Prin obiectivul de investiții menționat se are în vedere construcția unei linii de metrou ușor cu o lungime 21,03 km, cu 19 stații subterane și un depou suprateran.

Amplasamentul este în județul Cluj, municipiul Cluj-Napoca și comuna Florești.

Ordonatorul principal de credite este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, iar beneficiarii sunt UAT Municipiul Cluj-Napoca și UAT Comuna Florești.

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) este de 10,11 miliarde de lei, iar finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile (inclusiv PNRR), de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum și de la bugetul local al UAT Municipiul Cluj-Napoca și al UAT Comuna Florești, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Obiectivele principale ale obiectivului de investiții menționat sunt:

1. Îmbunătățirea atractivității sistemului de transport public durabil metropolitan în vederea accesării rapide a oportunităților socio-economice din zona aflată pe axa est-vest a municipiului Cluj-Napoca;

2. Creșterea economică și a gradului de ocupare a forței de muncă prin asigurarea unei capacități de transport îmbunătățite pentru deservirea axei est-vest a zonei metropolitane;

3. Reducerea impactului activităților de transport (poluarea aerului și zgomotul) asupra mediului în cadrul zonei, prin asigurarea unei axe de transport durabil care să contribuie la redistribuția modală de la transportul cu autoturismul personal.

The post Consiliul Județean Cluj a aprobat realizarea metroului appeared first on Economica.net.

Sursa: economica.net




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 12 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *