Stiri din Austria

Cozi de kilometri. Românii au luat cu asalt benzinăriile cu bidoane, canistre și tomberoane

Cozi imense la tot mai multe benzinării din România. Şoferii luat cu asalt benzinăriile din ţară, după ce au fost alertați de informații apărute pe rețelele sociale în legătură cu scumpirea bruscă a carburanților și epuizarea stocurilor, în contextul războiului din Ucraina.

Mulți dintre ei nu s-au rezumat doar la un plin, ci au venit înarmați și cu bidoane, canistre și tomberoane pentru a-și face stocuri.

Zvonul că benzina și motorina s-ar putea scumpi și ar trece de 10 lei pe litru a creat panică și a trimis soferii direct către benzinării. Spre lăsarea serii, s-au format cozi kilometrice aproape peste tot în țară. Oamenii au așteptat ore întregi să alimenteze. În Bucureşti, şoferii care stăteau la coadă să facă plinul au văzut cum preţurile au crescut chiar sub ochii lor.

În București, prețul motorinei a ajuns și la 9,59 lei, adică aproape 2 euro. Dupa miezul noptii alte 2 reţele au majorat şi ele preţurile la pompă cu până la 50 de bani pe litru. Astfel benzina standard a ajuns la 8,24 lei pe litru, iar motorina standard la 8,31 de lei. La aceste reţele sortimentele cele mai scumpe se apropie de 9 lei.

Toată panica a început de la o benzinărie străină din județul Bihor. Aici, prețul carburantului a urcat brusc la 11 lei atat pentru benzina cat si pentru motorină. Prețul se vede foarte clar pe bon.

Apoi, informația cu scumpirea s-a transmis rapid pe rețelele de socializare și mulți s-au gândit că același preț va fi afișat peste tot în România.

Citiţi şi: Primele benzinării din Austria depășesc 2 euro pe litrul de benzină

Premierul Ciucă cere sancţiuni

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că ANAF, Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței au demarat controale la toate companiile petroliere din România și că a cerut „sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate”.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut un apel către români să nu mai stea la cozi.  Ministrul a dat asigurări că benzina nu va ajunge să coste 10 lei, așa cum s-a vehiculat pe internet: „Este complet nejustificat ceea ce se întâmplă.

Nu putem vorbi de lipsă de benzină și de motorină în România la stațiile de alimentare cu carburant. Am discutat cu cei doi mari producători, Petrom și Rompetrol. Nu există niciun motiv să avem cozile acestea”.

Cozi uriaşe la benzinării în România. Femeie lovită pentru că nu ar fi respectat rândul

O tânără de 22 ani a fost lovită într-o benzinărie din municipiul Iaşi, de un alt client, întrucât nu ar fi respectat rândul, ea ajungând la spital, cu traumatism cranio-cerebral, potrivit G4Media.

Incidentul s-a petrecut, miercuri seară, la o benzinărie din centrul Iaşiului. Tânăra nu ar fi respectat rândul, și a fost lovită de un alt client care aştepta să-şi alimenteze maşina.

„A fost un apel la 112 că la o benzinărie de pe strada Sfântul Andrei a avut loc o agresiune fizică asupra unei persoane de sex feminin de 22 ani. Ea a suferit un traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoştinţei. A fost dirijată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, a declarat medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.

The post Cozi de kilometri. Românii au luat cu asalt benzinăriile cu bidoane, canistre și tomberoane appeared first on Ziarul Romanesc Austria.

Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 18 times, 1 visits today)
Avatar
Marius Leontiuc
absolvent WEB DESIGN Academia Britanică de Comunicare Iasi - absolvent COMUNICARE IN AFACERI Academia Britanica de Afaceri si Comunicare -absolvent JURNALISM EDITORIAL - London School University - 2019 inscris la echivalare diploma la Universitatea Politehnica Timisoara - absolvent studii de Drept Universitatea Europeană Drăgan, cursuri in Drept la Universitatea de Vest Timisoara, absolvent studii de proiectare, pastor coordonator in Biserica Protestanta Evanghelica, Android Developer pe Google Play și plugin developer la Oxwall, creator de teme Wordpress și Oxwall, operator Wordpress, Drupal, Oxwall, Osclass, Moodle, tehnologii HTML și PHP
http://www.leontiucmarius.wordpress.com/cv

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *