Comisia Europeană a anunțat un set de șapte acțiuni menite să scadă prețurile la energie și să sprijine rapid consumatorii și industriile afectate de costurile ridicate. Măsurile vizează stimularea investițiilor, accelerarea tranziției verzi și reducerea impozitelor pe energie.
Comisia Europeană își intensifică eforturile pentru a reduce prețurile la energie, care rămân mai mari decât în economiile concurente, afectând competitivitatea industriei europene și puterea de cumpărare a cetățenilor.
Pe baza Planului de acțiune privind energia la prețuri accesibile (COM/2025/79), executivul comunitar a prezentat șapte măsuri concrete care vor fi implementate împreună cu statele membre.
„Prețurile rămân prea mari în comparație cu principalii noștri concurenți”
„Prețurile rămân prea mari în comparație cu principalii noștri concurenți. Cetățenii și întreprinderile, mai ales cele mari consumatoare de energie, au nevoie de ajutor rapid. Este responsabilitatea noastră comună să oferim soluții concrete”, a declarat Dan Jorgensen, comisarul european pentru energie și locuințe.
Printre acțiunile anunțate se numără: Utilizarea integrală a cadrului privind ajutoarele de stat (CISAF) pentru a sprijini industriile mari consumatoare de energie și pentru a accelera decarbonizarea; Folosirea fondurilor de coeziune pentru investiții în rețele și capacități de stocare, cu programe revizuite până la sfârșitul anului; Colaborarea între industrie și instituțiile financiare, inclusiv Banca Europeană de Investiții, pentru finanțarea contractelor de achiziție de energie electrică (PPA); Accelerarea autorizărilor pentru proiecte de energie regenerabilă și stocare, prin aplicarea noii directive privind energia din surse regenerabile; Îmbunătățirea interconexiunilor energetice între statele membre, inclusiv prin lansarea inițiativei „autostrăzilor energetice”; Diversificarea aprovizionării cu gaze, prin cooperare cu parteneri precum SUA, Norvegia și Qatar; Reducerea impozitelor pe energie electrică, care pot reprezenta până la o treime din factura finală a consumatorilor.
Comisia urmează să emită în curând recomandări privind reducerea fiscalității la energie și să prezinte pachetul legislativ pentru rețele, care va include măsuri de accelerare a tranziției energetice.
Executivul european afirmă că va continua să sprijine statele membre pentru a implementa rapid aceste acțiuni și a reduce impactul prețurilor ridicate asupra economiei și populației.
Articolul Cum vrea Comisia Europeană să reducă prețurile la energie? apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

