Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului din 2022 arată încasări de 179 de miliarde de lei, cu 31 de miliarde (sau 21%) în plus față de primele cinci luni ale anului trecut. Cheltuielile au crescut și ele, cu doar 26 de miliarde (sau 15%) până la aproape 200 de miliarde de lei.
Așadar, deficitul bugetului general consolidat a fost, după primele cinci luni, de 20,9 miliarde de lei, adică 1,57% din PIB, în scădere de la 2,22% anul prcedent, sau cu 5,3 miliiarde de lei mai puțin.
La capitolul venituri, remarcăm creșterea încasărilor statului din TVA, pe fondul scumpirilor, care au ajuns la 38 de miliarde de lei, cu 8,7 miliarde (sau 29,5%) peste nivelurile din primele cinci luni ale anului precedent.
Creșteri însemnate au avut și contribuțiile de asigurări, plus 5,6% miliarde sau 10% (până la 57 de miliarde) la veniturile nefiscale, unde se constată o creștere de 5,8 miliarde de lei sau 60%.
Referitor la cheltuieli, avem creșteri importante ale cheltuielilor cu dobânzile, cu 3,84 miliarde de lei (sau 54%) față de nivelul din anul 2021. 11 miliarde de lei au fost plătite în primele cinci luni ale anului în contul dobânzilor. Apare de asemenea o creștere semnificativă a cheltuielilor cu subvențiile, de 1,58 miliarde (sau 56%) față de primele cinci luni ale anului trecut – în total 4,4 miliarde de lei.
Pe fondul creșterii angajaților de la stat, avem, desigur o creștere a cheltuielilor de personal, de 2,1 miliarde de lei, sau 4,6%, până la aproape 48,5 miliarde de lei.
Se mai remarcă o creștere a cheltuielilor cu bunuri și servicii, plus 3,8 miliarde de lei sau 17%, până la 26 de miliarde de lei.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
