Flux-stiri

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe, 26 de percheziții domiciliare pentru deținere ilegală de arme

pistoale pe o masăpistoale pe o masă

  • Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Romană, coordonează o acţiune, la nivel naţional, privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.
  • Vor fi efectuate 26 de percheziţii domiciliare, anunţă Poliţia Română.
  • Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor S.I.A.S.

Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din Poliţia Romană, coordonează o acţiune, la nivel naţional, privind nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, în cadrul căreia vor fi efectuate 26 de percheziţii domiciliare, anunţă Poliţia Română.

Poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Romane, sub coordonarea procurorilor de caz, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor teritoriale de profil, efectuează 11 percheziţii domiciliare, în judeţele Ilfov, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Suceava, pentru scoaterea din circuitul ilegal a unor arme de foc supuse autorizării, deţinute ilegal.

De asemenea, sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, poliţiştii structurilor teritoriale de profil din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Prahova, Arad, Ilfov, Cluj, Vrancea, Brăila şi Gorj efectuează 15 percheziţii domiciliare, pentru administrarea probatoriilor, din dosarele penale instrumentate ce au ca obiect săvârşirea infracţiunilor la regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase.

Acţiunea beneficiază de sprijinul specialiştilor criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi al luptătorilor S.I.A.S. din cadrul I.G.P.R. şi S.A.S. I.P.J. Ilfov.

Activităţile desfăşurate vizează administrarea probatoriilor în dosarele penale instrumentate la nivelul Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, privind săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

The post Direcţia Arme, Explozivi şi Substanţe, 26 de percheziții domiciliare pentru deținere ilegală de arme appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *