La doar câteva zile de la realizarea primului film cu scene înregistrate pe Stația Spațială Internațională, regizorul peliculei are ambiții și mai departe în cosmos.
Klim Shipenko (38 ani), regizorul rus al peliculei intitulată provizoriu „Provocarea”, care a fost filmată și la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS) luna aceasta, a afirmat că ar fi dispus să filmeze o continuare pe Lună sau chiar pe Marte, potrivit Reuters.
Regizorul, împreună cu actrița Iulia Peresild și cosmonautul Oleg Novitski, s-au întors pe Pământ duminică, unde au continuat să filmeze scene suplimentare imediat după aterizare.
„Suntem gata. Credem că filmul spațial ar trebui filmat în spațiu. Dacă este vorba despre Lună, să mergem pe Lună, dacă este pe Marte, să mergem pe Marte. De ce nu? De ce ar trebui filmat într-un studio?”, a spus Klim Shipenko despre o posibilă continuare a filmului.
În timpul fimărilor realizate la bordul ISS au fost făcute publice puține detalii despre ce s-a întâmplat acolo. Totodată, nu se cunoaște subiectul filmului şi nici bugetul pentru realizarea acestuia. Se pare însă că Iulia Peresild (37 ani), actrița principală, joacă rolul unui medic chirurg care este trimis pe ISS pentru a trata şi a salva un cosmonaut care suferă un atac de cord.
Provocările realizării unui film pe Stația Spațială Internațională
Întors pe Pământ, Shipenko a dezvăluit unele dintre provocările și experiențele de învățare pe care le-a avut în timp ce se afla la avanpostul orbital, spunând că echipajul de la bord i-a arătat metode de a filma în microgravitație.
„Unele scene pe care mi le-am imaginat pe Pământ au ieșit complet diferit”, a spus el.
Oamenii pot fi față în față în spațiu, dar unul dintre ei este cu capul în sus și celălalt este la orizontală, iar camera poate fi într-un un plan diferit, iar asta transformă complet perspectiva”.
„Pentru mine a fost o descoperire cinematografică, să realizez scene într-un mod complet diferit în trei sau patru planuri”, a adăugat el.
Filmările la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale au durat 12 zile, iar Klim Shipenk, Iulia Peresild și Oleg Novitski au revenit duminică pe Terra cu ajutorul capsulei Soyouz MS-18.
După Klim Shipenko, pe ISS urmează să ajungă și Tom Cruise pentru a realiza un film în parteneriat cu NASA și SpaceX.
Vă recomandăm să citiți și:
Astronautul Scott Kelly, care a stat un an în spaţiu, subiectul unui film
La ce filme se uită astronauţii în spaţiu. „Cinema” pe Staţia Spaţială Internaţională – VIDEO
Articolul După filmul pe Stația Spațială Internațională, rușii vor să facă unul pe Lună sau Marte apare prima dată în Descopera.
Această știre a fost preluată de pe portalul amintit
Această informație preluată de pe portalul mai sus amintit, nu reprezintă o informație oficială a unei autorități, însă în latura de știre prezintă o informație veridică. potrivit legii 8/1996 știrile pot fi preluate chiar de la un portal la altul, nefiind opere sau lucrări ce necesită drept de autor, însă din spirit deontologic oferim sursa acestora.
Leontiuc Marius – senior editor
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
