„Vom testa la Mediaș, într-o mini-rețea de distribuție, atât centrale termice existente, modele mai vechi (fără condensație), instalate înainte de 2015, precum și centrale în condensație produse după 2015, respectiv aparate de generație nouă, care sunt deja pregătite pentru 20% hidrogen”, a explicat reprezentantul Delgaz Grid, compania de distribuție a gazelor și energiei electrice din grupul E.On.
“În etapa a doua a proiectului, testele vor analiza funcționarea amestecului în rețele reale, respectiv în rețele existente din oțel și polietilenă, precum și instalații/aparate de utilizare ale clienților racordați la acestea. „Cu siguranță, una dintre provocări este legată de gradul de acceptare din partea clienților pentru efectuarea testelor. În acest scop, în prima fază testele se vor efectua în poligonul de la Mediaș pentru a dovedi că totul funcționează în condiții de siguranță. Ceea ce trebuie să se înțeleagă este că hidrogenul este un alt gaz combustibil, iar utilizarea lui nu implică un risc cu nimic diferit față de cel al utilizării gazelor naturale”, a subliniat Cristian Călin.
“România are un potențial remarcabil atât pe partea de producție de hidrogen verde, dar și în ce privește producția de energie regenerabilă din care se produce hidrogenul verde. Noi, la Delgaz Grid, vrem să dezvoltăm rețele dedicate pentru hidrogen, a mai spus managerul companiei.
În paralel cu derularea proiectelor-pilot, este esențial să se elaboreze un cadru legislativ și de reglementare adecvat, precum și scheme de sprijin/programe de finanțare pentru a susține investițiile necesare implementării tehnologiilor cu hidrogen, respectiv conversia rețelelor de gaze naturale spre hidrogen. „Salutăm inițiativele legislative, și anume Legea hidrogenului și Codul pentru hidrogen aflat în dezbatere publică și așteptăm cu mare nerăbdare elaborarea Strategiei naționale a hidrogenului, documentul de referință pentru cadrul legislativ viitor”, a mai spus Călin.
Delgaz Grid a anunțat încă din noiembrie 2022 un proiect pilot de testare a compatibilităţii şi funcţionării instalaţiilor de utilizare şi a componentelor sistemului de distribuţie cu un amestec de gaze naturale şi hidrogen. „Noi credem că gazele verzi precum hidrogenul pot fi o parte integrantă a unei tranziţii energetice sustenabile şi de succes. De aceea, prin acest proiect dorim să demonstrăm valoarea reţelelor de distribuţie ca infrastructură energetică cheie pentru o aprovizionare cu energie fără emisii de CO2”, a declarant atunci Cristian Secoşan, directorul general al Delgaz Grid.
Azi, Transgaz și E.ON România au semnat un „Memorandum de Înțelegere” prin care “își propun să colaboreze pentru consolidarea securității energetice a României, prin alinierea și corelarea strategiilor de dezvoltare a infrastructurii de gaze naturale în direcția prevederilor Pactului Verde European și a celorlalte prevederi legislative europene din domeniu”.
Două dintre obiectivele vizate de acest memorandum sunt “definirea unui plan de acțiune comun în vederea consolidării și extinderii infrastructurii de gaze naturale în acord cu decizia strategică de a considera gazele naturale drept combustibil de tranziție și accelerarea cercetării rolului pe care infrastructura națională de gaze naturale îl deține în acomodarea gazelor verzi și, în special a hidrogenului, prin schimb de informații de interes”.
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 24.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de 83.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui. De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 2 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de 2,7 miliarde de euro.
Sursa: economica.net
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
