Flux-stiri

Elveția va vota dacă va interzice sau nu testele medicale efectuate pe animale

  • Elveția va vota duminică dacă va interzice sau nu testele medicale pe animale, într-un referendum propus de mai mulți militanți din domeniu.
  • Peste 550.000 de animale au murit în testele de laborator în 2020 în Elveţia, potrivit statisticilor guvernamentale.
  • Grupul de lobby farmaceutic Interpharma spune că sectorul contribuie cu 9% la economia elveţiană şi generează aproape jumătate din exporturi.

Elveţia va vota duminică dacă va deveni prima ţară care interzice complet testele medicale pe animale, după ce mai mulţi militanţi din domeniu au adunat suficient sprijin pentru a organiza un referendum în ţară.

Peste 550.000 de animale au murit în testele de laborator în 2020 în Elveţia, potrivit statisticilor guvernamentale. Cifra include 400.000 de şoareci şi şobolani, aproape 4.600 de câini, 1.500 de pisici şi 1.600 de cai.

„Este crud şi inutil să experimentăm pe animale şi sunt sigur că putem dezvolta medicamente fără astfel de teste”, a spus Renato Werndli, un medic din nord-estul Elveţiei, cel care a şi lansat iniţiativa prin care testele medicale pe animale ar putea fi interzise.

Sectorul farmaceutic a avertizat că această mişcare va opri dezvoltarea de noi medicamente şi va forţa companiile şi cercetătorii să se mute în străinătate.

Grupul de lobby farmaceutic Interpharma spune că sectorul, care include companii precum Roche şi Novartis, contribuie cu 9% la economia elveţiană şi generează aproape jumătate din exporturi.

„Cercetarea medicamentelor, studiile clinice în spitale şi cercetarea de bază la universităţi… toate acestea nu ar mai fi posibile”, a spus CEO-ul Interpharma, Rene Buholzer, citat de Reuters.

Cum argumentează specialiștii nevoia efectuării de teste medicale pe animale

Directorul executiv al Idorsia, Jean-Paul Clozel a subliniat cât de importantă a fost, în vremea pandemiei, dezvoltarea de noi vaccinuri și a spus că inclusiv acestea au fost testate pe animale.

Maries van den Broek, de la Universitatea din Zurich (Elveția) efectuează cercetări prin care implantează tumori în şoareci pentru a studia modul în care sistemul lor imunitar poate fi întărit pentru a lupta împotriva cancerului.

Deoarece nu înţelegem nici măcar 10% din procesele care au loc în interiorul unei tumori, este imposibil să folosim modele computerizate sau culturi celulare pentru a înţelege biologia complexă a cancerului”, a spus ea.

Înainte ca oamenii de ştiinţă să înceapă testele medicale pe animale, trebuie să demonstreze că nu există alternativă şi că cercetarea lor este importantă.

Folosim aproximativ 750 de şoareci pe an. Toţi mor la sfârşitul experimentului, dar nu există nicio alternativă. Fără acest experiment special, nu am fi capabili să dezvoltăm tratamente care salvează vieţi umane”, a explicat van den Broek.

Medicul Werndli, cel care a lansat inițiativa în Elveția, a spus că întreaga mişcare a crescut gradul de conştientizare cu privire la situaţia dificilă a animalelor de laborator şi speră la succes.

Sper că în cele din urmă ne putem schimba şi Elveţia poate fi un exemplu pozitiv pentru restul lumii pentru a ajuta la oprirea suferinţei animalelor”, a spus el.

Rezultatul referendumului care va interzice sau nu testele medicale efectuate pe animale va fi obligatoriu.

The post Elveția va vota dacă va interzice sau nu testele medicale efectuate pe animale appeared first on Aleph News.

potrivit alephnews




Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.

(Visited 17 times, 1 visits today)
Vidjean Mihai
Vidjean Mihai
Mihai Vidjean - autor articole Absolvent Comunicare si Jurnalism, profesor „Științe și metode de investigare jurnalistică office@ziardestiri.ro
https://ziardestiri.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *