Emil Hurezeanu în vizită la compania Bösendorfer, care va pune la dispoziția ambasadei un pian. Ambasadorul a dat curs, la 14 ianuarie a.c., invitației celebrului producător de piane și a vizitat fabrica acestuia din Wiener Neustadt.
Potrivit Ambasadei României la Viena, Cu prilejul acestei vizite a fost stabilită o înțelegere prin care „Bösendorfer” va pune la dispoziția ambasadei un pian, iar sub patronaj comun vor avea loc periodic concerte ale unor artiști români.
Ambasadorul României la Viena: „O rușine, nimic despre Revoluție în cărțile de istorie”

Emil Hurezeanu în vizită la compania Bösendorfer
La realizarea acestor instrumente de mare finețe lucrează şi specialiști şi tâmplari din România. Managerul Salonului Bösendorfer de la Musikverein din Viena este tot un artist român, dl Vladimir Bulzan.
Fondată în 1828, această manufactură realizează unele dintre cele mai apreciate piane la nivel mondial. Producția anuală este de circa 300 de instrumente. Construcția unui pian înglobează 300 de ore de muncă.
La cea mai recentă ediție a Festivalului „George Enescu”, compania Bösendorfer a pus la dispoziția organizatorilor 4 piane pentru concertul Stravinsky.
Concertul a fost dirijat de celebrul Vladimir Jurowski, cu Alexandra Silocea solistă.
Pianele cu coadă Bösendorfer au jucat un rol cheie în dezvoltarea muzicii pentru pian în secolele al XIX-lea și al XX-lea.
The post Emil Hurezeanu în vizită la compania Bösendorfer, care va pune la dispoziția ambasadei un pian appeared first on Ziarul Romanesc Austria.
Sursa acestui editorial informativ în știri, este ziarulromanesc.at, știre pe care o preluăm.
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.
