
- Britanica Emma Răducanu a fost depistată pozitiv la Covid-19.
- Din această cauză ea nu va participa la turneul demonstrativ Mubadala World Tennis Championships, la care participă printre alţii şi Rafael Nadal sau Andy Murray.
Campioana de la US Open ar urma să joace o partidă de prezentare împotriva campioanei olimpice, Belinda Bencic, la sfârşitul acestei săptămâni, într-o confruntare foarte aşteptată. Ea a fost însă depistată pozitiv la Covid-19, astfel că nu va juca la Abu Dhabi.
Organizatorii au declarat că se caută o nouă adversară pentru Bencic, un anunţ urmând a fi făcut în timp util.
„Emma se izolează acum şi urmează toate protocoalele necesare. Îi urăm o recuperare rapidă şi sperăm să o vedem curând din nou pe teren”, au precizat organizatorii, într-un comunicat.
„Căutăm concurente alternative de top pentru a se confrunta cu Belinda Bencic; alte actualizări vor fi furnizate în timp util.”
„Aşteptam cu nerăbdare să joc în faţa fanilor aici, în Abu Dhabi, dar, din păcate, după ce am fost depistată pozitiv la COVID-19, va trebui să amân până la următoarea ocazie. Mă izolez conform regulilor şi sper că voi putea reveni în curând”, a declarat Răducanu, într-un comunicat al organizatorilor.
The post Emma Răducanu are COVID şi ratează demonstrativul de la Abu Dhabi appeared first on Aleph News.
potrivit alephnews
Împotriva articolelor redacției noastre, persoanele nemulțumite pot formula Contestație în termen de 10 zile de la publicarea articolului, la judecătoria Orășenească nr. 1 München Bayern Deutschland, in conformitate cu Legea federală Germană. Considerăm că nu se pot formula acțiuni la instanțele din România deoarece nici o persoană care activează în trustul nostru nu poate fi extrasă de sub jurisdicția federală germană. Considerăm că redacția noastră nu răspunde în fața autorităților din România ci doar celor federale sau civile germane. deoarece legea română nu are efecte de extraneitate asupra redacției chiar dacă subiectul știrilor face obiectul unor evenimente sau persoane din România și sunt scrise în limba română. Limba română nu este izvor de extraneitate a legii.



